Pelerinii care vor veni la Iași să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească, începând cu 10 octombrie, și moaștele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu, a declarat marți că moaștele Sfintei Maria Magdalena vor fi puse într-o raclă ce conține un fragment din lemnul Sfintei Cruci. Acestea vor fi aduse de la Mănăstirea ‘Simonos Petras’ de pe Muntele Athos.
‘Precizăm că un fragment din lemnul Sfintei Cruci a mai fost adus la Iași, la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, în anul 2004. Pe data de 11 octombrie, vor fi aduse de la București la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, spre închinare, și moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Menționăm că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 ‘An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii"", a spus preot Constantin Sturzu, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Conform acestuia, pe 14 octombrie, când se prăznuiește Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Ziua de 14 octombrie reprezintă pentru Iași și pentru întreaga Ortodoxie o sărbătoare prilejuită de hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva. În această perioadă, mii de pelerini vin la Iași din toate colțurile țării dar și din afara granițelor, ca să o cinstească pe ocrotitoarea Moldovei.
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
SĂRBĂTOARE: Moaștele Sf. Maria Magdalena și un fragment din lemnul Sfintei Cruci, aduse la Iași

Lasa un raspuns