SĂRBĂTOARE: Intrarea Maicii Domnului în Biserică este sărbătorită în fiecare an pe 21 noiembrie

SĂRBĂTOARE: Intrarea Maicii Domnului în Biserică este sărbătorită în fiecare an pe 21 noiembrie
Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub numele de  Vovidenia sau Ovidenia, aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim.
Intrarea în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului s-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie, pe când Maria avea doar trei ani, iar părinţii împlineau făgăduinţa că, atunci când vor fi părinţi, vor închina copilul lui Dumnezeu
În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică.  În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce "ceea ce se face văzută".  În tradiţia populară, în ziua se Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este asociată cu metafora Luminii. De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca  lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu  să ardă toată noaptea.
Astăzi este sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă "ceea ce se face văzută". Sinaxarul din Minei spune: "Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înaintemergătoare a marii şi înfricoşătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu".
Intrarea în Biserică sau mai bine zis în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului este un eveniment prăznuit în Biserica Ortodoxă despre care nu se face pomenire în Sfânta Scriptură, însă în Sfânta Tradiţie există foarte multe referinţe la ea. În relatarea din "Vieţile Sfinţilor" despre această sărbătoare se face povestirea întregului episod al aducerii la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului. Cum s-a derulat procesiunea, ce au spus Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, precum şi arhiereul Zaharia, vom vedea din scurta istorioară despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.