SĂRBĂTOARE: DGASPC Maramureș va marca într-un mod special Ziua universală a iei

SĂRBĂTOARE: DGASPC Maramureș va marca într-un mod special Ziua universală a iei

 DGASPC Maramureș va marca și în acest an Ziua universală a iei. Mai multe tinere din case de tip familial au început deja să își confecționeze propria ie, pe care o vor purta cu mândrie sâmbătă, când se vor sărbători și Sânzienele. 

Pe 24 iunie, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș va marca Ziua universală a iei, zi în care se celebrează cămașa tradițională, un simbol al identității și creativității spațiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi. În premieră, de această dată în activități sunt implicați și tineri din sistemul de protecție. Mai multe tinere din casele de tip familial și-au exprimat dorința de a se implica în acest proiect și lucrează, de la sfârșitul lunii mai, la propriile cămăși tradiționale, cu sprijinul specialiștilor din DGASPC și al personalului din case. În 24 iunie, de Ziua universală a iei, fetele își vor prezenta propriile creații. La rândul lor, băieții își susțin colegele, iar pentru ziua de sărbătoare pregătesc un program artistic, fetele urmând să interpreteze cântece românești autentice îmbrăcate în iile pe care chiar ele le-au brodat. Inițiativa DGASPC Maramureș este susținută de Asociația SOS Bambini, care le-a asigurat fetelor materialele necesare confecționării cămășilor tradiționale românești.  De altfel, marcarea Zilei universale a iei a devenit o tradiție la DGASPC Maramureș. Angajatele DGASPC vor veni la serviciu îmbrăcate în ie, pentru a se alătura tuturor celor care promovează portul popular tradițional românesc și pentru a scoate în evidență frumusețea acestuia, cu atât mai mult cu cât a devenit un obiect vestimentar la modă și sursă de inspirație pentru designeri, spun oficialii instituției. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.