Sărbătoare de basm pentru cei mici la Vadu Izei

Sărbătoare de basm pentru cei mici la Vadu Izei

Primarul comunei Vadu iezi, Petre Vlaşin s-a ţinut de cuvânt şi a organizat o sărbătoare de basm în cinstea copiilor, de 1 Iunie. Concursuri, dans , foc de artificii şi multe alte surprizei, toate au fost primite cu zâmbete largi pe chipul celor mici care au gustat din plin din toate bucuriile primite. Într-un décor garnisit cu zeci de baloane colorate şi chipul personajelor dragi din desene animate, copiii s-au simţit minunat şi au profitat din plin de atenţia ce li s–a acordat de reprezentanţii primăriei, cadrele didactice, părinţi, dar şi oaspeţi de seamă. 
 În deschiderea programului, cei mai talentaţi copii au dat curs unei provocări artistice: au răspuns afirmativ invitaţiei de a participa la concursul de pictură şi desene pe asfalt, câţiva prichindei mai înzestraţi cu simţ estetic şi abilităţi creative.
Copiii nu au fost lăsaţi să se plictisească nicio clipă. Programul, gândit într-o formă foarte dinamică, i-a antrenat în diverse activităţi. În timp ce unii se întreceau în cursa de alergat cu sacul, alţii  îşi etalau talentul la dans, pe ritmurile impuse de repertoriul simpaticei Cleopatra Stratan.
Pe scenă au urcat de la cei pitici, copiii de la grădiniţe, până la elevii mai măricei, Au cântat, au recitat, au dansat şi au tropotit cât i-au ţinut picioarele.
Nu a lipsit din program, mult aşteptatul bal mascat. Toţi s-au întrecut în etalarea unor costume care mai de care mai atractive.  A urmat o discotecă în aer liber,  care i-a încălzit de-a binelea pe toţi petrecăreţii, de la mic, la mare.
În cadrul sărbătorii, primarul comunei i-a premiat cu premii în bani pe olimpicii de la şcoala din comună, iar cadrele didactice au fost recompensate cu diplomă de excelenţă.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Şcoala Gimnazială din comună şi Consiliul Local Vadu Izei şi s-a bucurat de vizita unor demnitari care reprezintă Maramureşul Istoric în Parlamentul României.
Focul de artificii a încheiat o zi minunată.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.