Săptămâna pe scurt privind activitățile Consiliului Județean pentru Ucraina

Vineri, 24 iunie din depozitul logistic de la Halmeu s-a încărcat un transport cu ajutoare care vor fi trimise în Ucraina, ca urmare a solicitării deputatei Roksolana Pidlasa, membră a Parlamentului Ucrainean și vice-președinte a Comitetului Economic de Dezvoltare.

Roksolana Pidlasa împreună cu colegul său, parlamentarul Andrii Zhupanyn coordonează un centru logistic în orașul Vynogradiv – Regiunea Zakarpatia, centru prin care s-au distribuit peste 700 tone de mâncare, apă, medicamente și produse de igienă înspre zonele afectate din sudul și estul Ucrainei, precum și în orașele libere din zona Kiev.

Conform solicitărilor primite, transportul conține: conserve din carne și vegetale, cereale, paste și alte alimente care pot fi conservate pe termen lung, piure-uri și alimente pentru sugari, scutece pentru copii de vârste diferite, apă plată, produse de igienă personală (pastă de dinți, periuțe de dinți, șampon, săpun), perne și saci de dormit, pături matlasate.
Transportul a fost posibil grație sprijinului oferit de Organizația Caritabilă «Good deeds of Vynohradiv Region, condusă de Vasyl Andreyko.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.