Federaţia Sanitas anunţă, după discuţiile de luni cu conducerea Ministerului Sănătăţii, că nu acceptă schimbarea statutului spitalelor şi vrea o lege a salarizării pentru întreg personalul din Sănătate, precizând că rămâne deschisă la dialog, însă va continua acţiunile revendicative.
Sindicaliştii de la Sanitas mai cer "încheierea urgentă a contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar, pentru a se asigura un minim de protecţie pentru membrii de sindicat", după cum se arată într-un comunicat remis marţi agenţiei MEDIAFAX.
Precizările federaţiei sindicale vin după ce reprezentanţii Sanitas Bucureşti au anunţat, luni seară, că cer şi demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, date fiind nemulţumirile pe care le au în urma discuţiilor cu acesta.
"Reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România au respins categoric ideea transformării spitalelor în SRL-uri, asociaţii şi fundaţii, motivând că acest lucru ar duce la o privatizare mascată a unităţilor sanitare. Pe lângă alte argumente, ministrul Sănătăţii a afirmat că prezenta lege trebuie schimbată, fiind o lege «comunistă», cu toate că a intrat în vigoare în mandatul precedent al domnului Nicolăescu", a declarat preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Husanu.
De cealaltă parte, MS a precizat că, în urma discuţiilor purtate luni, va înainta o serie de propuneri de modificare a proiectelor pilot privind statutul spitalelor şi creşterea veniturilor medicilor şi echipelor medicale.
"La proiectul privind statutul spitalelor s-au făcut referiri la mai multe aspecte, care să asigure buna funcţionare a acestora. De asemenea, s-au evidenţiat avantajele şi dezavantajele proiectelor, precum şi faptul că o nouă lege de salarizare a personalului medical nu exclude proiectul pilot iniţiat de minister", s-a arătat într-un comunicatul transmis de MS.
Angajaţii din sistemul sanitar au fost, în intervalul 14-16 octombrie, în grevă japoneză.
Nicolăescu a declarat că medicii care au decis să intre în grevă ori nu vor să audă, ori nu ţin cont de ceea ce li se spune şi fac presiune fără să ţină cont că sunt în discuţii cu Ministerul Sănătăţii
Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate organizează, în 2 noiembrie, un marş în Capitală, chiar dacă rezultatul discuţiilor cu miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor este optimist, a anunţat, în 15 octombrie, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) Vasile Astărăstoae.
Astărăstoae a explicat că acţiunile de protest vor continua până când "promisiunile" făcute de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi cel al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, vor deveni realitate, adică vor fi prevăzute într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial.
"Această coaliţie nu este împotriva cuiva. Discuţiile continuă şi acţiunile de protest anunţate, la fel. Adică în 2 noiembrie între orele 11.00 şi 13.00, vom avea un marş pe traseul Parlament – Ministerul Finanţelor – Guvern. Avem deja 57.000 de semnături pentru grevă, dar nu anunţăm încă data. Le facem pe rând, în funcţie de rezultatele negocierilor", a declarat Vasile Astărăstoae, după o întâlnire a reprezentanţilor coaliţiei cu cei doi miniştri, la Ministerul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a spus, tot atunci, că salarizarea medicilor va fi discutată săptămâna viitoare, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, fiind plecată din ţară.
În 9 octombrie, preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că premierul Victor Ponta a decis constituirea unei comisii formate din miniştrii Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, care să analizeze principiile procesului de reformă în sănătate şi revendicările coaliţiei din domeniu.
Angajaţii din sistemul sanitar au protestat în septembrie la sediile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor, cerând respectarea promisiunilor din programul de guvernare pentru sănătate.
Ei vor să declanşeze, în noiembrie, greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor acestora

Lasa un raspuns