SALVAMONT MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână plin de intervenții pe munte

Acest sfârșit de săptămână a fost unul solicitant pentru echipele Salvamont Maramureș. Pe lângă cele 5 apeluri de ieri, prin care turiștii cereau informații despre trasee, vreme și avertizări, salvamontiștii au intervenit în 3 operațiuni de salvare. Două persoane au fost transportate la spital de echipajele SMURD și Ambulanță, iar alte trei au refuzat transportul formațiile Baia Mare, Borșa, Cavnic și Vișeu fiind în alertă continua în ultimele 24 ore.

Astăzi, echipele de salvatori montani au reluat căutările pentru doi turiști români dispăruți de aseară. Cu ajutorul unui elicopter IGAV – MAI ,gratie echipajului profesionist, cei doi au fost găsiți teferi după o noapte petrecută în afara traseului marcat.

În urma cu puțin timp, un cioban a găsit trei cetățeni ucraineni epuizați și deshidratați în zona Vârfului Poloninca.

Salvamont Maramureș, împreună cu Poliția de Frontieră Valea Vișeului, structura din cadrul ITPF Sighetu Marmației, au pornit spre ei pentru a-i găsi și a le acorda primul ajutor, aceștia fiind de câteva zile prin munți din spusele lor și asa cum am afirmat anterior ucrainienii sunt deshidratați,fără provizii și epuizați fizic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.