SALVAMONT MARAMUREȘ: Două misiuni complexe pentru siguranța cetățenilor

Salvatorii montani din cadrul Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramures, au răspuns cu promptitudine la două intervenții dificile.

Marți noaptea, patru persoane, trei cetățeni englezi și un cetățean român, aflate într-o drumeție în zona Trei Apostoli, M-tii Gutâi, au întâmpinat dificultăți majore după ce unul dintre turiștii englezi a căzut de pe o stâncă.Salvatorii au asigurat și salvat persoana afectată, iar celelalte trei persoane au fost de asemenea evacuate în siguranță.

De asemenea, o echipă Salvamont a intervenit în zona Repedea, M-tii Maramureșului pentru căutarea și acordarea primului ajutor unui cetățean ucrainean epuizat și deshidratat,care nu se mai poate deplasa, fiind de 4 nopti pe munte. După 4 zile de incertitudine și peste 25 de kilometri parcurși pe jos prin masivul muntos,tânărul ucrainean de 23 de ani a fost găsit de salvatori.

​Era epuizat fizic, fără a se putea orienta și deshidratat, dar cel mai importat: este în viață și fără probleme medicale grave. Tânărul a fost predat colegilor de la Poliția de Frontieră Poieni pentru procedurile legale și asistență.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.