Salvatorii montani din cadrul Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, au intervenit pentru găsirea și recuperarea unui cetățean ucrainean în vârstă de 34 de ani, rătăcit în zona Vârfului Lădescu.
Bărbatul a fost localizat în zona de frontieră, iar după stabilirea contactului cu acesta s-a aflat că era plecat de acasă de 24 de zile.
La momentul localizării, cetățeanul ucrainean era epuizat fizic, deshidratat și înfometat și prezenta răni la ambele membre inferioare. Echipa Salvamont i-a acordat primul ajutor și i-a oferit hrană și apă.
Starea bărbatului a fost evaluată la fața locului, fără a fi necesară solicitarea unui echipaj medical sau transportul la o unitate sanitară.
După acordarea asistenței necesare, acesta a fost predat reprezentanților Poliției de Frontieră, moment în care intervenția Salvamont Maramureș s-a încheiat cu succes.

Lasa un raspuns