Ziua sau noaptea, salvatorii montani ai Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, au răspuns solicitărilor venite din munte. În bilanțurile lunii august sunt consemnate cel puțin 19 acțiuni și intervenții, în urma cărora 27 de persoane au fost salvate sau asistate.
Traumatisme, probleme cardiace și respiratorii, deshidratare, epuizare fizică, persoane rătăcite, accidente în teren greu accesibil sau turiști surprinși de vreme severă – situații diferite, care au necesitat intervenții adaptate fiecărui caz. Au fost evacuări cu targa pe kilometri de teren dificil, misiuni desfășurate pe timpul nopții și intervenții în care salvatorii au acordat primul ajutor și au colaborat cu echipajele medicale pentru preluarea persoanelor accidentate. Unul dintre cazurile grave ale lunii a necesitat evacuarea victimei dintr-o zonă greu accesibilă și preluarea acesteia de elicopterul SMURD.
Activitatea Salvamont înseamnă însă mai mult decât intervenția în momentul în care apare o urgență. La finalul lunii iulie 2026, Salvamont Maramureș consemna în activitatea cumulată 2.516 acțiuni de salvare și 2.870 de persoane salvate, alături de 1.915 zile de patrulări preventive și 2.319 acțiuni de patrulare preventivă și pregătire tehnică.
În august, componenta de prevenție și pregătire a continuat prin verificarea și refacerea unor marcaje turistice, activități de educație montană pentru copii și pregătirea profesională a viitorilor salvatori. Șapte aspiranți ai Salvamont Maramureș au început etapa de vară a Școlii Naționale Salvamont România.

Lasa un raspuns