Salvamont Maramureș a desfășurat ieri o operațiune de salvare a doi cetățeni ucraineni, tată și fiu, aflați în dificultate în zona Vârfului Budescu, în Munții Maramureșului. Cei doi au petrecut mai multe nopți în condiții de iarnă, cu zăpadă, vânt puternic și precipitații, la altitudini ridicate, iar tatăl nu se mai putea deplasa din cauza problemelor medicale.
Alarma a fost dată de o aparținătoare din Germania, care a reușit să obțină de la cei doi și să transmită salvatorilor o locație aproximativă. Dupa mai bine de 4 ore, cei doi ucrainieni,cu vârste de 51 si 24 ani, au fost coborâti din munte și preluați de autoritățile competente.
Fericiți și recunoscători pentru eforturile salvatorilor, cei doi au povestit că erau de mai bine de 4 zile și nopți prin munți și nu credeau că vor reuși să supraviețuiască.

Lasa un raspuns