Sala de sport din Ocna Şugatag a găzduit la sfârşitul săptămânii un meci de handbal demonstrativ

Sala de sport din Ocna Şugatag a găzduit la sfârşitul săptămânii un meci de handbal demonstrativ

Sala de sport din Ocna Şugatag a găzduit la sfârşitul săptămânii un meci de handbal demonstrativ, pentru a inaugura sala de sport din localitate. Primarul Mihai Ivasiuk e mândru de sala de sport care se ridică la standarde europene, dar şi de cei doi antrenori de origine germană, care s-au mutat de un an jumătate în Ocna Şugatag.
Jucătorii de la Extrem Baia Mare au susţinut un meci demonstrativ în sala de sport din Ocna Şugatag. Evenimentul a marcat inaugurarea sălii de sport, care se ridică la standarde europene. Sala a fost inaugurată în anul 2008, dar abia acuma s-a ajuns la zi cu lucrările de infrastructură: introducerea reţelei de apă şi canal şi introducerea curentului electric.
De această sală beneficiază locuitorii din cinci comune: Ocna Şugatag,  Călineşti Budeşti, Deseşti şi Giuleşti, dar e deschisă oricând şi pentru sigheteni, spune primarul Mihai Ivasiuk. 
Jucătorii de la Extrem Baia Mare, echipă care a fuzionat de două zile cu jucătorii de la Handbal Club Municipal Baia Mare, fostul Minaur, s-au simţit onoraţi să fie ei primii care să inaugureze sala din Ocnă.
Nu au lipsit de la această competiţie şi moment festiv cei doi arbitri de origine germană, Birga si Norbert Weinmann,  soţ şi soţie, care s-au mutat de curând in Ocna Şugatag. Au venit prima dată în urmă cu zece ani în România, ca turişti, iar de curând s-au făcut cetăţeni români. Au acte în regulă şi şi-au construit şi o căsuţă de lemn. Cei doi au de gând să-şi trăiască aici bătrâneţile în linişte. Motivul principal ce i-a convis să râmănă în Maramureş au fost efectele curative ale apelor sărate de la Ocnă, pădurile şi aerul curat. Au fost jucători de handbal în Liga a III-a şi a IV-a, iar acum antrenează 20 de fete din Ocna Şugatag, care viseză la o carieră sportivă în handbal.
Următorul pas este achiziţionarea de vestiare noi şi dotarea cabinetului medical.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.