S-au confiscat țigări de contrabandă în valoare de peste 97.000 de lei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au confiscat 8.320 pachete de țigări de contrabandă, în valoare de peste 97.000 lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

  • Sâmbătă, polițiștii de frontieră din cadrul STPF Suceava au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență. Astfel, în jurul orei 14.00, polițiștii de frontieră s-au deplasat la un imobil din localitatea Vicovu de Jos, în garajul căruia existau indicii că ar fi parcat un autoturism încărcat cu țigări de contrabandă. Mașina, un Audi A6 înmatriculat în România, nu aparținea proprietarului imobilului, acesta din urmă declarând că a fost lăsată acolo de persoane necunoscute. Polițiștii de frontieră au transportat autoturismul la sediul STPF Suceava pentru verificări. În mașină se aflau 6.320 pachete cu țigări de diferite mărci, fără timbru fiscal, de proveniență extracomunitară. Țigările, în valoare de 73.944 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Totodată, autoturismul marca Audi A6, în valoare de 30.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Suceava pentru continuarea cercetărilor.
  • Tot în cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Vicovu de Sus au observat două persoane care transportau colete voluminoase din Ucraina în România. La vederea polițiștilor de frontieră, persoanele au abandonat coletele și s-au întors pe teritoriul statului vecin. Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu țigări fără timbru fiscal, de diferite mărci, în valoare de 23.400 lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Totodată, au fost informate autoritățile ucrainene pentru cercetarea în comun a evenimentului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.