S-a suit beat la volan și s-a răsturnat cu mașina

Polițiștii din Târgu Lăpuș au intervenit, ieri, la un eveniment rutier produs pe DJ 171, în localitatea Suciu de Jos. La fața locului, polițiștii au constatat că un șofer de 44 de ani din comuna Lăpuș a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu autoturismul în șanț, lovind și un stâlp de electricitate.

În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Orășenesc din Târgu Lăpuș în vederea acordării de îngrijri medicale.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a ales cu dosar penal.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.