Ieri au fost desemnați reprezentanții Consiliului Local al municipiului Sighetu Marmației în cadrul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ din oraș pentru anul școlar 2017-2018. Dacă la începutul lunii octombrie desemnarea acestora s-a lăsat cu discuții în contradictoriu, acum consilierii locali și-au întocmit o listă care a fost discutată în comisia învățământ – cultură.
De această dată desemnarea persoanelor care vor reprezenta Consiliul Local în consiliile de administrație ale grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș s-a făcut mult mai organizat.
„Propunerile au fost discutate în Comisia de învățământ – cultură”, a precizat consilierul local Liliana Vârsta, membră a comisiei învățământ – cultura.
Viceprimarul Ildiko Bereș le-a atras atenția consilierilor locali să anunțe persoanele desemnate în acest scop despre obligațiile pe care le au în ceea ce privește activitatea instituțiilor de învățământ.
„Domnilor consilieri, ați făcut propuneri și vă rog persoanelor pe care le-ați propus să le spuneți că măcar la o ședință să vină pentru că sunt persoane care nici nu știu unde este școala la care au fost propuși. Dacă și-au asumat această responsabilitate să fie acolo și să vină să ne prezinte și nouă situația școlii”, a precizat Ildiko Bereș, viceprimar Sighetu Marmației.
Reprezentanții Consiliului Local în consiliile de administrație a școlilor din Sighetu Marmației pentru anul școlar 2017-2018:
Colegiul Național ”Dragoș Vodă”:
– Vasile Hodor
-Liliana Vida
Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand”:
– Mariana Ștețco
– Lidia Trș
– Anca Tibil
Liceul Tehnologic Marmația:
– Ioan Berci
– Vasile Csatary
Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”:
– Gheorghe Ardelean
– Florin Puț
-Silvia Iurasciuc
Liceul Teoretic ”Leowey Klara”:
– Elvira Balasz
– Istvan Șafari
– Anamaria Kereșteși
Liceul Tehnologic Forestier
– Valeia Motoc
– Mariana Mandrea
– Vasile Danci
Școala Generală nr. 2
– Corina Bud
– Anuța Șteț
Școala Generală I-VIII nr. 3 ”Mihaly de Apșa”
– Mirela Radu
– Mariana Șuștic
Școala nr. 5 + Școala nr. 6 + Școala nr. 7
– Maria Ulici
– Anuța Bologa
Școala Generală I-VIII nr. 9 ”George Coșbuc”
-Vasile Mic
– Alina Ardelean
Școala Generală I-VIII nr. 10
– Maria Pop
– Otilia Crișan
– Bogdan Vasile Dunca
Grădinița nr. 7 Sighet
– Ștefan Măran
Grădinița nr. 8 Sighet
– Lidia Buleandra
– Anișoara Mihali
Grădinița nr. 9 Sighet
– Alexandra Drimuș Șanta
– Andreea Popovici
Grădinița nr. 12 Sighet
– Ionuț Puicar
– Adriana Panovici
Grădinița Tudor
– Laura Vancea
Clubul Copiilor Sighetu Marmației
– Vasile Iusco
Liceul Teoretic ”Gheorghe Pop de Băsești”
– Ioana Danci
Școala Postliceala Sanitară Hippocrates
– Ileana Dunca
Grădinița Madre Colomba
– Gheorghe Dunca

Lasa un raspuns