Polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați aseară despre faptul că pe DJ 109 F, între localitățile Ocna Șugatag și Budești, s-a produs un accident rutier. La fața locului, polițiștii au găsit un autoturism răsturnat într-un șanț și pe conducătorul acestuia, un bărbat de 48 de ani din Hărnicești. Acesta prezenta mai multe leziuni, atât la nivelul capului, cât și la mâini.
Polițiștii au stabilit că pe un segment de drum în linie dreaptă șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest și a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat recoltarea. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Lasa un raspuns