S-a lăsat cu scandal în Consiliul Local Sighet din cauza proiectului de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ” Amenajări interioare creșa Sfânta Elena” din Sighetu Marmației.
Consilierii locali PNL și UNPR au cerut în cadrul ședinței de Consiliu Local din 27 februarie demisia consilierului local Mara Mateș care, spun ei, ar fi în conflict de interese după ce a făcut documentația pentru modernizarea Creșei „Sfânta Elena” în calitate de șef de proiect.
”Țin să menționez că nu voi participa la vot pentru că am participat la acest proiect în calitate de șef proiect și nu în calitate de proiectant general. Menționez că nu am participat la niciun fel de licitație ci pur și simplu mi-am văzut de partea mea de arhitectură. Conform legii nu sunt nici în incompatibilitate, nici în conflict de interese” , a spus Mara Mateș, consilier local.
”Acest proiect de hotărâre nu a ajuns la comisia juridică însă am observat și eu votul care a fost dat în comisia de buget-finanțe și am încercat să urmăresc documentația și să văd despre ce este vorba. Nu pot să nu vă spun, dragi colegi consilieri, pentru că noi am fost mandatați aici de către cetățenii municipiului Sighet ca să împărțim banii din bugetul local în funcție de necesități, oportunități și nu cu dedicații. A veni astăzi în Consiliul Local și a ne spune doamna Mateș Mara că a fost șefa unui proiect în urma căruia dânsa a încasat sau urmează să încaseze niște sume de bani, spuneți-ne că ați făcut pro bono acest lucru. Din punctul meu de vedere, s-ar impune doamna Mateș, dacă aveți un pic de onoare și responsabilitate față de banul public să vă înaintați demisia din Consiliul Local. Vă cer acest lucru în numele consilierilor PNL și UNPR”, a precizat Daniela Onița Ivașcu, consilier local.
”Vorbim de comisii, de o sumă care s-a cerut și s-a alocat pentru documentație dar și eu m-am interesat, am pus întrebări avocaților și am ajuns la concluzia că doamna consilier Mara Mateș nu este incompatibilă dacă nu votează, dacă se abține de la vot. Acum noi să ne dăm cu părerea sau cu judecata pe baza campaniei electorale sau a influențelor politice, eu zic mai bine să votăm, să supunem la vot, părerea mea este că această sumă e prea mare și aș cere colegilor să ne abținem”, a adăugat Tudor Vlad, consilier local.
După mai multe discuții aprinse, proiectul de hotărâre a fost supus la vot și a fost amânat pentru o ședință ulterioară.
Pe larg despre acest subiect puteți urmări începând cu ora 18:30 la emisiunea Manifest, la TV Sighet.
Lasa un raspuns