De la petrecere la agresiune nu a fost decât un pas. Poliţiştii din Mireşu Mare au intervenit ieri dimineaţă, după ce au fost sesizaţi că o femeie din localitate a fost lovită de soț. Verificările au relevat că, în timp ce se întorceau de la o nuntă, pe fondul consumului de alcool, bărbatul i-a adresat soţiei cuvinte jignitoare, a lovit-o şi a ameninţat-o.
Pentru eliminarea unor riscuri privind viaţa şi integritatea victimei, poliţiştii au dispus emiterea unui ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile. Totodată poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de violenţă în familie şi ameninţare.

Lasa un raspuns