Mai puțin de 1% dintre turbinele eoliene din România sunt second-hand, respectiv 20 de MW din 2.976,8 MW câți erau instalați la 1 iulie 2015, potrivit datelor Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA), furnizate AGERPRES.
Conform RWEA, în România talia medie a unei turbine este de 2,5 MW, astfel încât asociația estimează că la nivel național există aproape 1.200 de turbine eoliene. Valoarea de piață a unei turbine noi depinde de mai mulți parametri, respectiv numărul de turbine achiziționate de un investitor, acordurile de mentenanță cu producătorul etc. Reprezentanții asociației susțin că în principiu se poate calcula o valoare de un milion de euro/MW.
"În România există 20 de MW instalați cu turbine second-hand, ele fiind montate până în 2010, în perioada de pionierat a industriei eoliene. Toate celelalte turbine sunt de primă mână cu parametrii cei mai înalți de tehnicitate posibili. Datorită noutății flotei de turbine eoliene, industria de profil din România este între primele din lume ca modernitate. Principalii producători prezenți în România sunt Vestas, General Electric, Siemens, Gamesa, Nordex și Enercon", au precizat reprezentanții RWEA.
Întrebați despre măsura demontării turbinelor, aceștia au precizat că, de cele mai multe ori, turbinele de putere mică sunt înlocuite de cele cu putere mai mare.
"Unul ar fi că schema de sprijin nu este avantajoasa, al doilea fiind cazul majoritar: se înlocuiește o turbină de putere mică cu una de putere superioară. Nu există statistici în România care să indice de ce au fost aduse turbinele second-hand în România, însă dat fiind faptul ca au fost aduse din țările Uniunii Europene, nu se poate vorbi de o precaritate a schemei de sprijin ci de dorința de a valorifica locația de origine cu turbine de putere superioară", precizează reprezentanții RWEA.
De asemenea, reprezentanții asociației afirmă că, în România, în afară de Târgușor (27 MW), unde operează compania Monsson, nu există alte exemple de investitori care să își demonteze turbinele. Pe de altă parte, aceștia subliniază că, în cazul în care însă nu apar semne de îmbunătățire a legislației în regenerabile, este posibil ca și alți investitori să procedeze la fel.
Potrivit reprezentanților Asociației Române pentru Energie Eoliană, schema actuală este foarte departe de modul în care a fost concepută Legea 220 în 2008,a ct normativ îmbunătățit în 2010. Pe de altă parte, sursa citată susține că producătorii întâmpină mari dificultăți în rambursarea creditelor bancare iar gradul de profitabilitate este aproape de zero.
Compania Monsson Group a anunțat că a hotărât, împreună cu partenerii din proiect, demontarea turbinelor eoliene din CEE Târgușor, de 27 MW, din județul Constanța, decizia fiind luată în urma reglementărilor legislative adoptate de Guvern în ultimii doi ani și a incertitudinii din piața de energie regenerabilă.
Compania a precizat că va demonta turbinele eoliene de la CEE Târgușor, însă va păstra intactă infrastructura parcului eolian și stația de transformare, o decizie în legătură cu viitorul investiției urmând să fie luată în câteva luni. Parcul eolian de la Târgușor are o capacitate totală de 27 MW, a fost instalat în 2012, dar nu a fost niciodată pus în funcțiune, pe fondul contextului legislativ nefavorabil investițiilor în domeniu.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
RWEA: Sub 1% dintre turbinele eoliene din România sunt second-hand

Lasa un raspuns