RUGBY: CSM Știința Baia Mare joacă în 28 noiembrie semifinala, cu Steaua

RUGBY: CSM Știința Baia Mare joacă în 28 noiembrie semifinala, cu Steaua

 CSM Știința va disputa în 28 noiembrie penultimul joc oficial din acest an. Zimbrii vor întâlni pe teren propriu Steaua, într-una din semifinalele SuperLigii de rugby.  

După ce au ratat Cupa României, Cupa Regelui și calificarea în grupele Challenge Cup, băimărenii speră să salveze in extremis sezonul și să-și atingă ultimul obiectiv din acest an, câștigarea campionatului. Pentru a ajunge să joace cu trofeul pe masă, CSM Știința trebuie să treacă mai întâi de Steaua, o echipă în fața căreia a pierdut de două ori în acest sezon, în diferite competiții. 
 “Este un meci foarte greu, ca orice semifinală. Aici au ajuns cele mai bune echipe din campionat. Noi avem avantajul că jucăm acasă. Am luptat să ajungem aici și suntem unde ne-am dorit”, a declarat jucătorul echipei CSM Știința Baia Mare Mihai Dico.
 “Întâlnim echipa care ne-a bătut în ultimele două partide directe așa că nu va fi sub  nicio formă un joc ușor. Cu siguranță va fi un meci de care pe care, este o semifinală și nu mai ai a doua șansă, există o singură opțiune, victoria”, a declarat antrenorulEugen Apjok.
Pentru prima dată în acest sezon, toți jucătorii de la CSM Știința sunt valizi, astfel că antrenorii Eugen Apjok și Vasile Lucaci vor putea alinia cea mai bună formulă de echipă. Federația Română de Rugby nu a comunicat încă ora de disputare a partidei, aceasta urmând să fie stabilită de postul de telviziune care va transmite meciul. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.