Meciurile din semifinalele SuperLigii CEC Bank la rugby, RCM Universitatea de Vest Timişoara – RCJ Farul Constanţa şi CSM Ştiinţa Baia Mare – Steaua Bucureşti, care vor avea loc pe 28 septembrie, sunt practic o reeditare a confruntărilor de anul trecut din aceeaşi fază a competiţiei interne, cu menţiunea că atunci altul a fost clasamentul final după faza Play-Off.
Dacă acum campioana RCM Timişoara a încheiat pe primul loc cu 21 de puncte, urmată de CSM Ştiinţa Baia Mare (19 p.), Steaua (19 p.) şi RCJ Farul Constanţa (0 p.), iar conform regulamentului locul 1 joacă cu locul 4, iar locul 2 cu locul 3, anul trecut, la final de sezon, pe primul loc s-a situat CSM Ştiinţa Baia Mare (campioana de la acel moment), urmată de RCM Timişoara, RCJ Farul Constanţa şi Steaua Bucureşti, astfel că tabloul semifinalelor arată acum ca şi atunci chiar şi în privinţa echipelor-gazdă.
În meciurile din urmă cu un an, CSM Baia Mare a trecut de Steaua cu 24-20, iar RCM Timişoara a învins Farul cu 68-13, finala campionatului intern fiind cea dintre ”zimbrii” maramureşeni şi ”studenţii” bănăţeni, câştigată după cum se ştie de timişoreni cu scorul de 16-6, care au intrat în posesia titlului naţional după o pauză de 40 de ani.
În partidele care vor avea loc peste două săptămâni, dacă în disputa dintre RCM Timişoara şi Farul Constanţa câştigătoarea poate fi de pe acum anticipată şi probabil că se va pune doar problema diferenţei de scor, cele două formaţii fiind la polii opuşi ai clasamentului după faza play-off, mult mai interesantă se anunţă disputa dintre băimăreni şi stelişti, adevăratul derby al acestei faze a competiţiei.
Bucureştenii sunt hotărâţi să-şi ia revanşa după ce au fost eliminaţi anul trecut de maramureşeni în semifinale şi au fost învinşi şi în finala Cupei României cu 9-3.
În acest an, în sezonul regulat, CSM Ştiinţa a câştigat cu 22-8 pe ”Lascăr Ghineţ”, roş-albaştrii au câştigat greu în Ghencea cu 15-13, iar în meciurile din play-off, Baia Mare s-a impus pe propriul teren cu 25-19, steliştii câştigând la Bucureşti cu 16-11.

Lasa un raspuns