Ronaldo a făcut-o de oaie. Sau de cămilă

Până și oamenii cu talent remarcabil în variile domenii în care trebăluiesc, oricât ar fi ei de scrupuloși în munca pe care o fac,  pot avea puseuri de umor involuntar. În sprijinul ideii cu pricina a venit, ieri, Cristiano Ronaldo, în conferința de presă în care a fost prezentat la noul său club, Al Nassr. CR 7 a confundat țara în care se află clubul cu care a semnat, Arabia Saudită, cu un alt meleag, și-anume Africa de Sud. A făcut-o de oaie. Sau de cămilă.

Se întâmplă și pe la alte case, poate mai mari – prin diplomație, de pildă -, să mai dea omul cu bățu-n baltă fără să-și dea seama pe moment. Mai încurci un cuvânt, îți mai dau târcoale un lapsus, o stângăcie, așa că iese ”porumbelul” de n-o mai dregi nici dacă trimiți după el vreo doi șoimi specialiști în repararea gafelor de exprimare.

Au fost unii care s-au manifestat vocal la adresa lui Ronaldo pe ideea că n-ar ști în ce campionat s-a transferat. E o exagerare asupra căreia nu e de insistat. La fel de adevărat e însă ca șefilor de la Al Nassr să nu le fi picat tare bine că li s-a mutat clubul  taman în Africa de Sud de către fotbalistul emblematic pe care l-au transferat. Dar poate că saudiții de la AL Nassr au simțul umorului.

Una peste alta, rămânând în registrul comicului, va fi fiind Ronaldo tobă de fotbal, dar la geografie mai are de muncit. Cu sârg și fără pase cu călcâiul. (Sursa foto: Facebook / FIFA World Cup)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.