RONA DE SUS: Ţigări de contrabandă, descoperite cu ajutorul câinelui de urmă

RONA DE SUS: Ţigări de contrabandă, descoperite cu ajutorul câinelui de urmă
La nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 8.00, lucrători din cadrul sectorului au observat mai multe persoane în zona de frontieră, pe direcţia localităţii Rona de Sus, care transportau, în spate, colete voluminoase. 
Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie şi un echipaj cu un câine de urma care au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză. Poliţiştii de frontieră au efectuat somaţiile legale prin voce, moment în care cei în cauză au abandonat coletele şi au fugit în pădurea din apropiere, dispersându-se pe mai multe direcţii.
La faţa locului au fost descoperite un număr de 8 colete învelite în folie de culoare neagră care conţin ţigări de provenienţă ucraineană. În continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracţională.
Drept urmare, la aproximativ 3 km distanţă faţă de cele 8 colete abandonate, cu ajutorul câinelui de urmă Noza, poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut, lângă o anexă de pe raza localităţii Valea Vişeului, un bărbat, cetăţean român, iar în podul anexei încă 10 colete cu ţigări de aceeaşi provenienţă şi din acelaşi lot.
Cel în cauză, Vasile P. de 18 ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş a fost dus la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor. Pe timpul acţiunii, s-a stabilit că în activitatea infracţională mai este implicat şi Mihai P. de 29 de ani, domiciliat tot pe raza jud. Maramureş.
În urma inventarierii celor 18 colete, s-a constatat că acestea conţin 8.980 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană,  în valoare de peste 80.000 de lei.
Cei doi maramureşeni sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Totodată, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.