RONA DE JOS: Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane

RONA DE JOS: Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane

În urmă cu puţin timp, prin serviciul unic de urgenţă 112 a fost semanlat faptul că în localitatea Rona de Jos,la intrare dinspre Sighetu Marmaţiei, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. La faţa locului s-a deplasat un echipaj Smurd, dar şi unul de poliţie.

Ştire în curs de actualizare!

ACTUALIZARE

În autoturismul implicat în accident se aflau două persoane, soţ şi soţie. Din spusele martorilor aceştia se întorceau de la cumpărături din Sighetu Marmaţiei când într-o curbă, din cauza vitezei, bărbatul care se afla la volan a pierdut controlul autoturismului, a intrat într-un şanţ şi apoi într-un stâlp de pe marginea drumului. Soţia acestuia care se afla pe bancheta din spate a suferit răni uşoare şi a fost transportată la Spitalul Municipal din Sighet pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii evenimentului rutier.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.