Românii sunt mult mai mulţumiţi decât europenii când vine vorba de raportul calitate-preţ pentru electrocasnice şi maşini noi, dar mult mai nemulţumiţi în ceea ce priveşte băuturile alcoolice şi nealcoolice, fructele şi legumele, carnea şi produsele din carne sau produsele din lapte, indică Tabloul de bord al pieţelor de consum pe 2013.
România este pe locul 24 în UE în 2012 în ceea ce priveşte condiţiile pentru consumatori conform Tabloului de bord al pieţelor pentru consumatori publicat marţi de Comisia Europeană, aflându-se la acelaşi nivel ca în 2010 şi 2011.
Principalele categorii de produse apreciate de români sunt destul de diferite de cele evaluate similar de europeni. Astfel, pe primul loc în topul produselor apreciate se află aparatele electrocasnice mari, cu un scor mai mare cu 5,1 puncte decât media UE 27, iar pe locul doi cărţile, ziarele şi revistele, cu 2,2 puncte peste media din blocul comunitar.
Piaţa maşinilor noi şi-a ameliorat scorul cu 3,1 puncte faţă de 2011, în România, situându-se cu 5,5 puncte peste nivelul UE. De asemenea, produsele din domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor sunt pe locul cinci în România şi pe locul 16 în UE 27.
Sectorul băuturilor se bucură de o evaluare mult mai puţin pozitivă în România, cele alcoolice având un scor mai mic cu 6,3 decât în UE, iar cele nealcoolice cu 3,9 mai redus. În comparaţie cu scorurile obţinute în 2011, produsele din lapte şi cele de îmbrăcăminte şi încălţăminte au înregistrat scăderi de 4 şi respectiv 3,6.
Diferenţa negativă cea mai mare între scorurile înregistrate în România şi cele de la nivelul UE27 se observă la băuturile alcoolice, mai mic în ţara noastră cu 6,3 puncte, şi la evaluarea primită pentru categoria de produse fructe şi legume (-4,4). Nemulţumirea este însă una generală când vine vorba de alimentaţie, întrucât şi produsele din lapte (-3,6%), carnea şi produsele din carne (-3,8), pâine, cereale, orez, paste (-0,7) au avut avut în România scoruri mai scăzute decât la nivelul UE.
Cele mai apreciate servicii sunt în ordine cele aeriene, cele de îngrijire personală şi cele poştale. Astfel, serviciile aeriene şi cele poştale au obţinut scoruri mai mari cu 5,3 puncte în România decât în restul UE. De asemenea, a fost evaluat favorabil şi sectorul de telecomunicaţii, serviciile telefonice mobile fiind pe locul şase în România şi pe locul 23 în UE. În ceea ce priveşte furnizarea internetului, acest serviciu se află în România cu 11 locuri mai sus decât în UE 27.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
Românii, mai mulţumiţi decât europenii de electrocasnice şi maşini şi mai nemulţumiţi decât aceştia de băuturi şi alimente

Lasa un raspuns