Prevederile ordonanţei de urgenţă care modifică schema de sprijin pentru energia regenerabilă se aplică din 1 iulie, deşi actul normativ nu a fost notificat Comisiei Europene, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, afirmând că o notificare informală a fost trimisă Consiliului Concurenţei. "Am trimis notificare informală în 17 iulie către Consiliul Concurenţei, dar să vedem dacă notificăm toată legea, sau doar partea care vizează marii consumatori. Notificarea presupune un volum de muncă foarte mare, nu este o hârtie care se face într-o zi", a declarat joi Niţă, într-o conferinţă pe teme de energie.
Guvernul nu a notificat Comisia Europeană în legătură cu schimbarea legii energiei regenerabile, deşi Niţă spunea în luna mai că "în mare" Comisia a fost de acord cu schimbările legislative.
"Până acum nu a fost primită nicio astfel de prenotificare", potrivit unui document al CE, datat 24 iunie.
Reprezentanţii Comisiei spun că anunţul făcut de Niţă în luna mai este incorect, lipsind notificarea.
"Comisia Europeană a apreciat că legea a fost în dezbatere, că ne-am consultat cu ei, în mare a fost de acord cu propunerile noastre", a spus Niţă la 23 mai.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Intervenții de restaurare la Șura Borșa
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Equilibrum Fest – festival dedicat sănătății, echilibrului și unui stil de viață sănătos
VOLEI: Știința Explorări începe sezonul 2026-2027 cu un meci în Cupa României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 15 octombrie în Baia Mare
SIGHET: Parteneriat pentru promovarea unui stil de viață sănătos
SIGHET: Când începe preluarea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței
VIDEO: Sindicatul din Administrație a propus o recalculare a inspectorilor de muncă
HANDBAL: De joi se pot ridica abonamentele pentru meciurile Minaurului
România nu a notificat Comisia Europeană cu privire la modificarea legislaţiei privind energiile verzi

Lasa un raspuns