‘Pot să vă spun că mulţi din demnitarii marocani pe care i-am întâlnit şi cu care am discutat, începând cu ministrul de externe marocan, mi-au evocat faptul că au avut – şi vorbim de perioada anilor ’70-’80 – profesori români de foarte bună calitate. Şi în clipa de faţă, în Maroc, dacă mă refer la această ţară, există profesori care în special în domeniul învăţământului tehnic sunt extrem de prezenţi şi apreciaţi. Altfel spus, cu amendamentul că va trebui să ne uităm în termeni tehnici, practici, concreţi la aspectele logistice şi de prezenţă, suntem pe fond deschişi, pentru că şi o prezenţă românească francofonă întăreşte legăturile care există în acest spaţiu francofon şi care trebuie să rămână, în continuare, intacte’, a explicat Titus Corlăţean.
Stiri de actualitate:
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
România aşteaptă o decizie favorabilă în privinţa aderării la spaţiul Schengen înainte de finalul acestui an

România aşteaptă o decizie favorabilă în privinţa aderării la spaţiul Schengen înainte de finalul acestui an, a declarat ministrul de externe Titus Corlăţean, într-un interviu acordat RFI după convorbirile avute marţi la Paris cu ministrul francez de externe, Laurent Fabius, şi cu cel al afacerilor europene, Thierry Repentin.
Şeful diplomaţiei române a declarat că i-a informat pe partenerii francezi în legătură cu eforturile pe care România le-a făcut pentru a asigura securizarea frontierelor la standardele cele mai înalte din punct de vedere tehnologic şi a subliniat că dialogul politic al Bucureştiului cu cele câteva state membre care au ridicat semne de întrebare avansează în direcţia cea bună şi se aşteaptă o decizie favorabilă înainte de finalul acestui an.
Referitor la dosarul romilor, care revine recurent în actualitatea franco-română, Titus Corlăţean a subliniat că ambele părţi au remarcat cooperarea dintre guvernele de la Bucureşti şi Paris şi faptul că este privilegiată calea cooperării, şi nu retorica politică, ‘care poate produce prejudicii, care poate fi populistă, poate genera, eventual, interes electoral, dar nu rezolvă problemele’.
‘Noi avansăm în punerea în practică a diferitelor proiecte de cooperare, de exemplu chiar în zilele care urmează, la Constanţa va avea loc un al doilea forum al cooperării descentralizate la nivelul comunităţilor locale – responsabilul naţional din partea Guvernului României este vicepremierul Liviu Dragnea – pentru că exact acest gen de cooperare la nivelul administraţiilor locale, nu la nivel central, acest nivel de cooperare descentralizată poate aduce rezultate la tema inserţiei sociale, incluziunii sociale corecte, pentru că acest lucru se face la nivel local. Faptul că există proiecte în materie de educaţie, există cooperare europeană şi interesul de a atrage tot mai mult resursele europene, acestea sunt soluţiile, şi discuţia pe care am avut-o cu ambii demnitari francezi (ministrul de externe şi ministrul delegat pentru afaceri europene n.r.) a fost, aş spune, extrem de pozitivă’, a declarat Titus Corlăţean.
În legătură cu situaţia din Siria, oficialul român a pledat pentru continuarea demersurilor politico-diplomatice pentru identificarea unei soluţii politice şi, în acest context, a apreciat că perspectiva generată de iniţiativa americano-rusă pentru o conferinţă Geneva II este o fereastră de oportunitate după foarte mult timp în care o astfel de soluţie de conferinţă internaţională nu a existat.
El a amintit că România are în Siria cea mai importantă comunitate de cetăţeni naţionali din toate statele membre ale UE, aproximativ 12-13.000 de români, în principal femei şi copii rezultaţi din căsătorii mixte, motiv pentru care România şi-a păstrat deschisă ambasada ca punct de sprijin consular, reprezentând în acelaşi timp şi interesele Franţei în Siria.
Întrebat dacă există, pentru Bucureşti, o linie roşie de la care şi România va decide să-şi retragă ambasadorul, Titus Corlăţean a spus că, dacă lucrurile în teren vor lua o întorsătură extrem de delicată din punct de vedere al conflictului militar, nu va fi pusă în pericol securitatea personalului diplomatic şi administrativ românesc.
Ministrul român de externe a ţinut să menţioneze, ‘pentru a nu exista semne de întrebare’, că România nu intenţionează să exporte armament în Siria.
Referitor la situaţia din Turcia, demnitarul român s-a referit la nevoia de dialog cu cetăţenii care protestează. În opinia sa, este nevoie ca autorităţile turce să asculte cu atenţie ceea ce fac cetăţenii, regulă valabilă pentru toţi, şi în Franţa, şi în România şi în Germania. Corlăţean s-a pronunţat pentru găsirea unei soluţii convenabile, care să nu altereze nici parcursul european al Turciei, nici necesitatea consolidării democraţiei în Turcia.
În fine, abordat pe tema francofoniei şi a disponibilităţii României de a se implica mai mult în Africa, prin trimiterea de profesori, având în vedere faptul că România are o imagine mai bună decât alte ţări cu un trecut colonial, şeful diplomaţiei române a reafirmat angajamentul României în mişcarea internaţională a Francofoniei şi într-o serie de activităţi culturale, amintind că Bucureştiul este singura capitală europeană care găzduieşte Piaţa Francofoniei, că România a oferit un spaţiu nou pentru antena de la Bucureşti a Organizaţiei Francofoniei, existând speranţa să devină birou regional, precum şi de lansarea luna viitoare a noului liceu francez de la Bucureşti. Titus Corlăţean a precizat că proiecte culturale de genul prezenţei profesorilor români în alte state africane pentru susţinerea educaţiei în limba franceză este un proiect pentru care România are deschidere de ani de zile, profesori români în state africane existând şi înainte de 1989 şi după acest an.
Lasa un raspuns