La sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră s-a marcat, ieri, împlinirea a 102 ani de la apariția revistei ”Frontiera”.
Primul număr al acestei publicații a ieșit de sub tipar în 1 aprilie 1920. De atunci, zeci de generații ale Poliţiei de Frontieră Române s-au regăsit în paginile revistei.
”Publicaţia a constituit un ajutor preţios în procesul de instruire şi educare a poliţiştilor de frontieră, exemple pentru camarazii de armă, mijloc util de informare în interiorul instituţiei, un adevărat liant de comunicare. Vă rog să fiţi conştienţi de rolul pe care îl aveţi în formarea imaginii poliţiei de frontieră, în educarea tinerelor generaţii şi pentru informarea corectă, oportună şi calitativă a publicului”, a spus inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, comisar-şef Victor Ştefan Ivaşcu.

Lasa un raspuns