Reținut pentru tentativă de viol și agresiune sexuală

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au dispus ieri măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani din Remeți. Acesta este cercetat pentru tentativă de viol și agresiune sexuală după ce în perioada 2018-2022 ar fi încercat în mod repetat să întrețină raporturi sexuale cu o minoră de 16 ani, prin constrângere și împotriva voinței sale.

Bărbatul urmează să fie prezentat instanței de judecată din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.