REȚEA DE CONTRABANDĂ: Percheziții de amploare în Maramureș

REȚEA DE CONTRABANDĂ: Percheziții de amploare în Maramureș

 Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, împreună cu lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție, au efectuat 18 percheziții pe raza judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Suceava, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă continuată, dare de mită în formă continuată și permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Percheziţiile s-au făcut existând suspiciunea că, în perioada iunie 2017 – aprilie 2018, un grup infracţional organizat, format din 12 suspecţi, a traficat numeroase cantităţi de produse accizabile din tutun provenite din spaţiul extracomunitar (Ucraina.
Din documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au stabilit că la grupul infracţional au aderat si lucrători din cadrul Sectoarelor Vișeu de Sus și Izvoarele Sucevei, sens în care poliţiştii de frontieră au informat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie pentru documentarea completă a cauzei.
Grupul acționa cu sprijinul direct al unor cetăţeni ucraineni, facilitându-le acestora introducerea ilicită în România a numeroase cantităţi de ţigări din spaţiul extracomunitar, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Activitatea grupării era organizată de aşa manieră încât să permită o sincronizare perfectă între diferitele secţiuni ale retelei, reprezentate de persoanele cu atribuţii de preluare şi de transport al produselor traficate direct din frontieră, de persoanele cu atribuţii în depozitarea temporară a acestora la diferite locaţii de pe raza județului Maramureş, de persoanele cu atribuții de pază și control a frontierei de stat a României cu Ucraina şi de membrii grupării cu rol în coordonarea, transportul, supravegherea traseelor de deplasare înspre beneficiari şi în livrarea efectivă la destinaţie.
Pe parcursul urmăririi penale a fost ridicată de la membrii grupării o cantitate mare de produse de contrabandă, traficate din Ucraina. Totodată, până la această dată, au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe vehicule și terminale mobile, folosite de membrii grupului infracţional în activităţile ilicite de transport a ţigărilor provenite din contrabandă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.