VIDEO | Reprezentanții din industria HoReCa au organizat azi un protest pașnic pentru a semnala problemele grave cu care se confruntă

Reprezentanții din industria HoReCa au organizat azi un protest pașnic pentru a semnala problemele grave cu care se confruntă. Organizatorii susțin că industria HoReCa a fost „îngenuncheată” de pandemie, iar protestul reprezintă „un strigăt cu ultimele puteri ale tuturor celor peste 400.000 de oameni din industria ospitalității, atât a celor care au rezistat, cât și a celor care nu au mai găsit resurse și putere să țină afacerile pe linia de plutire”.

Potrivit Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), anul 2020 a însemnat declinul industriei. Reprezentanții HoReCA s-au întâlnit luni cu ministrul Economiei şi Turismului, Claudiu Năsui, care a spus că până la adoptarea bugetului de stat nu pot fi alocați banii pentru a veni în sprijinul celor din domeniul HoReCa.Simțindu-se nedreptățiți de deciziile care le-au afectat parcursul, lucrătorii din industria ospitalității au organizat azi un protest pașnic, la nivel național, care să atragă atenția autorităților. Protestul a fost organizat în fața localurilor, unde timp de o jumătate de oră, operatorii au oprit complet activitatea pe toate fronturile.

Suntem în pragul colapsului, falimentul ne bate la ușă. Suntem în situația în care așteptăm de un an de zile ca Guvernul, așa cum ne-a promis, ne va da niște bani pentru a ne compensa din perderile suferite. Se împlinește aproape un an de când așteptăm și suntem praf. Toți cei din indusria HORECA suntem în prag de faliment. Vom închide unul câte unul localurile și vorbim de circa 400 000 de angajați, pe plan național. Guvernul își bate joc de noi, până acum spuneau că nua u încă buget pentru aceste compensări. Acum ne spun că urmează să voteze bugetul. Eu îi întreb doar dacă guvernanții și-au luat salariile lună de lună? Ei bine, noi nu ni l-am luat ”, spune Sorin Orzac, patron din industria HoReCa.

”Este foarte greu, este foarte dificil pentru că avem copii acasă de crescut, iar din păcate nu ne putem descurca dintr-un șomaj, nu ne permitem nci măcar să ne plătim taxele, cam atțt ne ajung banii respectivi. E o perioadă foarte grea. Am dori un sprijin din parea guvernului, ori să ne lase deschiși, ori să ne sprijine cu ceva? Ce să le spunem noi copiilor, că nu avem bani să-i întreținem. Noi, cei din domeniul HoReCa suntem singurii care suntem închiși, și cei care am avut cel mai mult de suferit în această perioadă”, spune Agnes Sișeștean, lucrător în domeniul HoReCa.

Cei prezenți la protest vor să reînceapă activitatea și cer Guvernului României să le acorde ajutoare și sprijin pentru a depăși perioada de impas, în care nu au funcționat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.