Le vedem cocoţate pe stâlpii de electricitate, etalându-şi penajul frumos. Peste puţin timp, berzele ne vor părăsi şi vor porni într-o lungă călătorie, de mii de kilometri distanţă, tocmai până în Africa de Sud. Se vor întoarce la anul, în luna aprilie. Dacă în urmă cu 60 de ani, în Maramureşul istoric nu erau mai mult de trei cuiburi, astăzi sunt monitorizate cel puţin 40 de astfel de cuiburi. Povestea lor o cunoaşte biologul şi cercetătorul ştiinţific Iosif Bereş, membru fondator al Societăţii de Ornitologie România.
„În Monografia Maramureşului istoric găsim informaţii că în Maramureş barza era o pasăre foare rară şi apărea numai în timpul migraţiei. Când mi-am început cariera mea de ornitolog, în anii 50-60, când eram student, am găsit numai trei cuiburi în Maramureşul istoric: pe hornul primăriei din Săpânţa, pe hornuul casei învăţătorului din Câmpulung la Tisa, în centrul comunei şi pe Casa Dunca, din Giuleşti. După anii 60 au apărut şi alte cuiburi, amplasate deja pe stâlpii de beton, de electricitate. Prima dată a mai apărut la Remeţi, pe valea Tisei, apoi s-au extins pe toate văile. Azi, eu apreciez că sunt în jur de 40 de cuiburi în zona noastră”, spune Iosif Bereş, cercetător ştiinţific.
O altă schimbare survenită în timp ar fi locul ales pentru cuiburi. Păsările au migrat de la şes la munte şi în depresiuni, iar cuiburile nu le mai fac pe hornurile caselor, ci pe stâlpii de electricitate.
„Barza este o specie de pasăre antropofilă, asta înseamnă că e legată de om. Astăzi, găsim foarte rar un cuib în afara localităţilor, cuiburi aşezate pe arbori. 99% dintre acestea erau puse în trecut numai pe case, dar modernizarea satelor şi schimbarea condiţiilor de mediu le-au determinat să-şi construiască cuiburile pe stâlpii de beton. Berzele s-au mutat de la şes la munte şi în depresiuni după anii 60, când a apărut colectivizarea şi s-au schimbat condiţiile de mediu, au secat mlaştinile, pâraiele erau canalizate, nu au mai existat pajişti hidrofile, unde barza a găsit până atunci condiţii de viaţă şi s-a muntat în zonele muntoase şi în depresiuni, în Depresiunea Maramureşului. Şi astăzi cuiburile cresc, am primit veste de curând că două perechi noi au început să-şi facă cuib la Poienile de sub Munte”, remarcă cel mai titrat biolog maramureşean.
Biologul condamnă ONG-urile din Maramureş că nu îşi îndreaptă atenţia şi înspre sprijinirea acestei specii de păsări, cu proiecte viabile, menite să ajute la dezvoltarea şi menţinerea speciei.
„Condamn ONG-urile din Maramureş care se ocupă cu ecologia că nu depun proiecte pentru a fi confecţionate cuiburi artificiale pentru berze. În judeţele Satu Mare, Sălaj, Bistriţa, Suceava unde am umblat foarte des în ultima perioadă, sunt făcute nişte coşuri metalice executate de întreprinderile de electricitate, sigur, plătite din proiecte, pentru berze. Proiectele de aia trebuie făcute, să favorizăm natura, nu să facem numai câteva albume şi pliante şi gata, banul s-a cheltuit”, spune Iosif Bereş.
Explicaţia ar fi următoarea.
„În primul rând este pericol pentru un scurtcircuit electric, de multe ori, chiar întreprinderea furnizoare de electricitate a dat jos cuibul, pentru că a făcut scurtcircuit. Pe lângă asta, de multe ori, şi pasărea este electrocutată, De exemplu, dacă cuibul are un diametru peste doi metri, plouă, e umed şi se atinge de sârme, berzele pot muri şi am văzut de multe ori berze aşa distruse. Să asigurăm o dezvoltare pentru această specie. În toată Europa este în scădere numărul lor, ar trebui să ne bucurăm că la noi, procesul e invers”, remarcă biologul.
Cuibul se păstreză de la an la an.
„Primăvara vine mai întâi masculul, aranjează cuibul, îl completează cu crenguţe şi aşteaptă femela care vine mai târziu, Perechea veche vine la cuibul mai vechi, dar atunci când cuplurile tinere nu găsesc loc de cuibărit, se luptă pentru un cuib”, spune biologul.
Berzele sosesc în general la noi la sfârşitul lunii aprilie, anul acesta însă au venit mai repede, în martie. Pe la sfârşitul lunii august, berzele pornesc în călătoria spre Africa. Drumul de migraţie are mii de kilometri, păsările fac zilnic câteva sute de kilometri până în Africa, unde ajung în luna ianuarie, stau vreo două luni, şi pornesc înapoi.
„La berze, bătrânul conduce stolul de adulţi şi juvenili. Întotdeauna migraţia se petrece în timpul zilei, ce e intersant e că berzele nu trec peste mări. Trec spre Asia Mică şi prin Bosfor trec spre Africa şi pe deasupra Nilului, zboară până spre Africa Centrală, chiar Arica de Sud. Asta a fost studiat şi dovedit prin inelări şi noi am făcut acest procedeu pentru a dovedi drumul de migraţie al berzelor”, explică Iosif Bereş.
Motivul pentru care pleacă în ţările calde, spune biologul, nu este neapărat legat de frig, ci de neputinţa de a găsi hrană pe timp de iarnă.
„Berzele sunt omnivore, se hrănesc cu broaşte, peşte, insecte, rozătoare, lăcuste, chiar şi pui de iepure. După arătură vedeţi cum merg după plug berzele şi scot din pământ viermi, şoareci, larve”, arată biologul.
Berzele depun în general patru, cinci ouă, dar rar se întâmplă, spun specialiştii, când supraviţuiesc mai mult de trei exemplare, din cauza lipsei de hrană. La timpul migraţiei, puii mai slabi rămân la noi.
„Puii care sunt mai slabi şi nu rezistă la drum alături de cârd, rămân la noi, iar dacă omul nu vine în ajutorul lor pentru a le oferi hrană, mor pe timp de iarnă”, explică biologul Iosif Bereş.

Lasa un raspuns