Maramureşul se confruntă cu cel de-al treilea val de viroze. Bolile de sezon se manifestă îndeosebi la copii, însă şi vârstnicii şi bolnavii cronic se prezintă în număr mare la cabinetele medicilor cu afecţiuni respiratorii. Şi în Baia Mare, numărul consultaţiilor zilnice a crescut simţitor. Medicii spun că, în această perioadă, maramureşenii trebuie să se ferească, pe cât posibil, de frig şi de zonele aglomerate şi să-şi întărească sistemul imunitar printr-o alimentaţie bogată în legume şi fructe. Şi hainele mai groase, în ton cu anotimpul şi vremea de afară, îi pot scuti de mari neplăceri.
„Numărul persoanelor cu viroze respiratorii, indiferent de vârstă, este în creştere, din fericire însă nu sunt complicaţii. Sunt, în principal, infecţii acute de căi respiratorii superioare, rinofaringite la copii, laringotraheite în foarte mare parte şi câteva cazuri de congestii pulmonare, fără complicaţii de tip pneumonii, insuficienţe respiratorii sau alte complicaţii ale virozei”, a arătat medicul de familie Cornelica Ilea.
Şi Maramureşul istoric se confruntă cu cel de-al treilea val de viroze. Imunitatea le-a jucat feste persoanelor venite acasă de sărbători, spun medicii.
„Cei mai afectaţi sunt copii, cei care s-au întors acasă de sărbători. Probabil schimbul de temperatură, imunitatea pe care nu o mai au în zona din care provin, impactul mare cu temperaturile destul de scăzute din zona noastră au afectat un pic imunitatea lor”, a precizat medicul de familie Alexandru Deac.
Predispuşi la contactarea răcelilor sunt în special cei care au imunitate scăzută: copiii, persoanele trecute de 65 de ani şi bolnavii cronic, pentru care bolile de sezon pot aduce complicaţii ale afecţiunilor de care suferă. Vaccinul împotriva gripei a avut mare succes în rândul populaţiei, dozele primite fiind epuizate.
„Au fost vaccinate în principal categoriile de persoane predispuse a face complicaţii în cazul unei gripe. Se impune vaccinarea la copii mici, gravide, la persoane cu afecţiuni cronice şi persoane vârstnice”, a mai spus medicul Cornelica Ilea.
La nivel naţional, în prima săptămână a anului morbiditatea prin infecţii respiratorii acute s-a încadrat în nivelul aşteptat. Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de aproape 39.000. Nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă. Până în prezent au fost vaccinate antigripal 387.000 persoane din grupele aflate la risc.
Lasa un raspuns