Clinchetul ultimului clopoțel care marchează finalul anilor de liceu s-a auzit astăzi pentru elevii din anii terminali. După ce s-a strigat catalogul pentru ultima dată, elevii împreună cu diriginții s-au plimbat din clasă în clasă pentru a-și lua rămas bun de la colegii mai mici, iar apoi au ieșit în curtea școlii unde a avut loc festivitatea de premiere. Emoţii, regrete, bucurii, vise și speranţe s-au putut citi astăzi pe chipurile proaspeților absolvenți ai Liceului Tehnologic Marmația.
O zi plină de emoții a fost și pentru părinţii elevilor claselor a XII-a care au participat la festivitatea de premiere cu gândul că de-acum adolescenții vor începe o nouă etapă în viaţă. Ultima zi de școală a fost nostalgică şi pentru diriginții și dascălii care i-au călăuzit pe elevi în cei 4 ani de liceu.
Festivitatea a început cu o rugăciune și cu mesajul autorităților locale.
A urmat apoi premierea absolvenților de liceu, dar și a cadrelor didactice, care au primit diplome de recunoaștere a meritelor din partea elevilor și a instituției de învățământ.
Printre unitățile de învățământ care au avut astăzi cursul festiv s-a numărat și Liceul Teoretic ”Leovey Klara” din Sighet. Elevii au defilat prin fiecare clasă pentru a-și lua rămas bun de la anii de liceu.

Lasa un raspuns