Sunt tot mai mari şansele ca la sfârşitul acestui an să se bifeze finalizarea unui prim proiect major implementat în Maramureş. Este vorba despre reabilitarea traseului de drum judeţean Baia Sprie – Bârsana. Lucrările sunt aproape finalizate. Mai trebuie turnat stratul de uzură pe o porţiune mică, în zona oraşului Cavnic, de pus parapeţii şi de finalizat marcajul longitudinal. Oficialii Consiliului Judeţean dau asigurări că acest proiect se va finaliza la termen şi drumul va fi la strandarde europene. Ordiunul de începere a execuţiei a fost 8 octombrie 2014. “De la momentul la care s-a dat ordinul de începere a execuţiei sunt un an şi o lună. Lucrările s-au putut încadra în acest termen chiar dacă iniţial am început cu o iarnă şi am ajuns în iarna următoare”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Zamfir Ciceu.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
REPORTAJUL ZILEI: Sfârşitul anului poate aduce finalizarea unui proiect major în Maramureş. Află despre ce proiect e vorba

Proiectul s-a născut pe vremea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man. De-a lungul anilor, implementarea lui a cunoscut multe piedici care au dus la tergiversarea termenelor de execuţie. Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Zamfir Ciceu, susţine că de vină pentru aceste întârzieri este… condiţia umană.
“Astăzi avem un drum aşa cum ne dorim să avem toate drumurile din judeţul Maramureş. Să ştiţi că cea mai mare piedică pe care am avut-o în realizarea acestui drum nu au fost nici condiţiile meteo, nici condiţiile din teren, ci condiţia umană. Sau lipsa caracterului uman al unora. Pentru că acest drum nu este pentru mine, ci pentru toţi cei care circulă acolo şi, din păcate, unii oameni care ar fi trebuit să ne fie alături să îl ducem la bun sfârşit nu au făcut altceva decât să încerce să ridice piedici. Cu toate acestea, lîn momentul de faţă este un drum 100% asfaltat şi circulabil în condiţiile pe care ni le dorim cu toţii să le avem în judeţul Maramureş”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.
Stratul de uzură este turnat în prezent pe 55,4 kilometri din totalul de 56,02 kilometri câţi sunt prevăzuţi în acest traseu de drum judeţean. Responsabilii de proiect spun că majoritatea lucrărilor sunt deja finalizate. Au totuşi o nesiguranţă în privinţa realizării marcajelor longitudinale care sunt vizibile doar pe 36,5 kilometri din cei 56 ai traseului. Aceştia speră ca vremea să nu le pună probleme deosebite.
“Mai sunt de pus parapeţi, semnalizarea verticală. Singura lucrare care s-ar putea să ne creeze nişte probleme e marcajul longitudinal ce mai e de făcut. Ca să stea vopseaua trebuie să avem drumul uscat, dar să sperăm, la câteva zile care sunt necesare, ni le va mai oferi Dumnezeu şi în perioada următoare să putem finaliza şi această lucrare”, a precizat managerul de proiect, Vasile Şpan.
Pentru că au avut semnale că deja se circulă cu viteză pe acest traseu, responsabilii de proiect le atrag atenţia şoferilor să nu calce prea tare pedala de acceleraţie.
“Mie personal ce mi-e frică de drumul ăsta e că e prea bun pentru unii care au piciorul cam greu când calcă pe acceleraţie şi am informaţii de la riverani că se circulă nebuneşte pe drumul ăsta”, a mai spus Vasile Şpan.
De activitatea de întreţinere curentă pe timp de iarnă pe acest traseu se va ocupa Societatea Drumuri Poduri Maramureş. Prima zăpadă aşternută în judeţ le-a dat însă de furcă drumarilor, în urmă cu două săptămâni, chiar în zona oraşului Cavnic, reprezentanţii Consiliului Judeţean recunoscând atunci că au fost luaţi prin surprindere.
“Posibilitatea de a atribui prin negociere fără publicare de anunţ prealabil celui care efectuează lucrările este limitată de lege pe durata execuţiei contractului. Am derulat această procedură de invitaţie la negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ cu executantul, respectiv cu societatea Diferit, care a executat lucrările şi care are contractul de execuţie cu termen până la 31.12.2015. Pentru că legea nu ne dă dreptul de a uza de această procedură decât pe acest termen, dânşii nu au formulat ofertă. S-a încheiat raportul acelei proceduri şi am ales varianta pe care o aveam la îndemână şi care e singura variantă legală. Cei care au în întreţinere toate sectoarele de drumuri judeţene, respectiv Societatea de Drumuri Poduri, se va ocupa de întreţinerea curentă pe timp de iarnă şi pe acest tronson de drum judeţean”, a explicat preşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu.
În cadrul proiectului au mai fost realizate 800 de căi de acces la proprietăţi, 95 de podeţe, 4.150 m de drenuri longitudinale şi 8.576 m de trotuare. Totodată, Valea Cavnicului a fost consolidată în proporție de 98%.
Lasa un raspuns