Greu traiul la comun. O spun locatarii blocului 3 de locuinţe sociale din cartierul Alexandru Ivasiuc, cei care, deşi sunt la zi cu plata datoriilor, rabdă de frig în apartamente. Pentru a rezolva situaţia celor care nu şi-au plătit cota de lemne pentru a se putea da drumul la căldură, reprezentanţii Primăriei, însoţiţi de agenţi ai Poliţiei Locale, au împărţit joi somaţii rău-platnicilor.
Dacă în cinci zile nu se remediază situaţia, locatarii riscă să rămână fără căldură toată iarna, iar pentru cei mai indisciplinaţi se vor întocmi dosare de evacuare.
Nemaiputând tolera frigul din apartamente şi nepăsarea vecinilor, locatarii garsonierelor sociale din Blocul 3 din cartierul Alexandru Ivasiuc au făcut sesizări Biroului pentru Evidenţa Spaţiilor Locative să ia măsuri împotriva celor care nu şi-au procurat cota de lemne. E vorba de 10 metri steri de lemne, necesari de la fiecare pentru a se putea da drumul la centrala comună. Astfel, cei care sunt la zi cu plăţile, pătimesc de pe urma celor indolenţi.
„Sunt foarte mulţi restanţieri. Suferim mulţi de pe urma celor care nu plătesc. Sunt oameni cu handicap, copii mici. Trebuia să se ocupe cineva de această situaţie, să intervină cineva pentru noi. Avem administrator, dar nu se prea ocupă. Sunt mai neglijenţi şi comoditatea îi omoară. Avem opt, nouă grade în apartament. Cei 10 metrii steri de lemne puteau să-i procure toată vara, dar se gândesc doar când e mucul la deget”, se plânge o doamnă din bloc.
Deşi locuiesc într-un bloc nou, izolat termic, locatarii blocului 3 din cartierul Alexandru Ivasiuc înregistrează datorii mari la plata facturilor de apa şi canal, la churent, la chiriile către administraţia publică locală şi sunt restanţieri şi la predarea cotei de lemne pentru asigurarea combustibilului solid pentru iarnă. Oamenii nu dispun de un sistem de încălzire propriu, doar de o centrală care încălzeşte întreg blocul. Aceasta nu funcţionează pentru că Electrica a tăiat curentul din cauza restanţelor. Pe deasupra, locatarii nu au achitat toţi cota de lemne pentru iarna care vine.

„Sunt mulţi care se opun, care nu colaborează cu noi. Avem de exemplu datorii de peste 7000 de lei la plata facturilor către Vital”, recunoaşte o locatară din bloc.
Acţiunea de ieri demarată de angajaţii Primăriei şi Poliţia Locală a urmărit tocmai somarea rău-platnicilor, care astfel vor fi constrânşi să urgenteze remedierea situaţiei. Unii au promis că vor plăti cât mai repede, recunoscând că au datorii. Alţii însă, au spus că dispun de banii necesari achiziţionării lemnelor, dar nu plătesc pentru că toată iarna caloriferele lor rămân reci, din cauza unor defecţiuni la sistmul de încălzire.
Profitând de prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, oamenii s-au plâns de vecinii lor care le pricinuiesc necazuri, dau muzica tare, fac mizerie sau întreţin animale de companie care îşi fac nevoile pe holuri sau în scara blocului. „E foarte destrăbălat aici. Administratorul blocului nu vrea să facă ordine şi disciplină. Eu şi încă câţiva vecini adunăm toată mizeria, gunoaiele, să fie ordine şi curat, dar degeaba. Nimeni nu poate să intre în bloc din cauza celor care mereu provoacă scandaluri, fac mizerie. E păcat de blocul ăsta că s-a dat în folosinţă la asemenea oameni”, spune necăjit un locatar.
Rău-platnicii au termen de cinci zile pentru a plăti restanţele, altfel riscă să rămână fără căldură toată iarna. Pentru cei mai indisciplinaţi se vor întocmi şi dosare de evacuare.
„Sunt foarte multe sesizări din partea celor care şi-au achitat cota de lemne şi acuma aşteaptă căldură. Rău-platnicii i-au adus în acestă situaţie. Am făcut o acţiune comună împreună cu Poliţia Locală prin care încercăm să aducem la cunoştinţă locatarilor să se prezinte în termen de cinci zile la casierie, pentru restanţele la chirie, la Electrica, pentru a putea fi rebranşaţi ca să putem reporni centrala. E o problemă cu care ne confruntăm în fiecare an şi pe care am rezolvat-o mereu cu somaţii, ameninţări verbale. Vreau să precizez, că de data aceasta vom recurge şi la evacuări. Se va întocmi un dosar de evacuare prin care vom obţine sentinţă judecătorească. Nu mi se pare normal să beneficieze de atâtea facilităţi şi să nu poată să-şi onoroze obligaţiile către stat”, a arătat Gheorghe Zerni, inspector Biroul pentru Evidenţa Spaţiu Locativ.
Acţiuni de acest gen se vor derula şi la blocurile 15, 17 şi 19 din cartierul Unirii din Sighetu Marmaţiei.

Lasa un raspuns