Doi bătrâni din municipiul Sighetu Marmaţiei îşi duc veacul de zeci de ani uitaţi de lume. Într-o casuţă modestă din lemn, Ioana şi Gheorghe Rac luptă zi de zi cu traiul greu şi se roagă la Dumnezeu doar pentru sănătate. Cei doi nu au pe nimeni şi singura lor alinare sunt căţeii, care mai animă puţin atmosfera din curtea casei.
„De când ne-am luat noi aşa am fost tot singuri, n-am avut copii, n-am avut pe nimeni. De zeci de ani, de când ne-am căsătorit suntem tot singuri. Nepoţii mai îndepărtaţi sunt prin Italia iar noi nu avem pe nimeni să stea cu noi.”,mărturiseşte bătrâna.
Singuri în căsuţa lor de lemn, cei doi bătrâni, căsătoriţi de peste 50 de ani, se descurcă foarte greu. Deseori abia reuşesc să-şi cumpere o pâine.
„Rău ne descurcăm. Avem pensie mică iar bătrânul nu poate merge nici măcar după pâine, atât de greu răsuflă.Vai de noi!Aşa cum putem noi ne descurcăm, nu avem ce să facem!”, spun cei doi bătrâni.
Rare sunt situaţiile când un vecin le mai trece pragul şi le mai aduce cîte o bucată de pâine.
„DAcă mai vine ceva vecin de pe stradă atunci îi dau vreo 5 lei să îmi aducă nişte pâine.Cu greu mai merg şi eu, spune bătrânul, dar sunt paralizat pe partea dreaptă iar eu pe dreapta, mărturiseşte bătrâna. Suntem de groază, facem cum putem!”, spun cei doi soţi uitaţi de lume.
Procurarea medicamentelor importante pentru cei doi suferinzi este şi ea grea.
„Mai merg şi vecinii dar farmacistele nu le dau fără reţetă. Mai merge şi bătrânul cum poate şi doamnele de la farmacie îi mai dau că îl cunosc, fără reţetă. Deplasările până la doctoriţă sunt foarte grele iar dânsa nu are cum să ne dea deodată câte două-trei reţete iar noi abia putem ajunge până la ea. Nu putem merge.” explică bătrânii.
Bătrânii uitaţi de lume se descurcă foarte greu cu banii, din ambele pensii abia reuşind să îşi cumpere toate medicamentele necesare.
„Am o pensie de 230 de lei, pensie de persoană cu deficienţă şi nu îmi ajung de tratament. MEdicamentele sunt 300 de lei şi apoi ne descurcăm cum putem, nu a vem ce să facem. Cu banii stăm mai rău, că nu sunt. Cu celelalte ne mai învârtim, până mai putem.”, povesteşte bătrâna Ioana Rac.
În casa de lemn de sărbători nu a răsunat nici o colindă. În prezent copilaşii vestitori ai naşterii Domnului aşteaptă bani iar bătrânii nu au avut de unde să le oferă. De CRăciun au stat ei doi în liniştea tristă.
„Sărbătorile de iarnă le-am petrecut tot aşa, în casă. Unde altundeva?Nu ne-a colindat nimeni…Au venit copii pe la poartă să colinde pentru bani. Nu i-am primit pentru că nu aveam să le dăm. Lor nu le trebuie mere în schimbul colindei, ei vor bani iar noi nu avem. Abia ne ajung nouă banii. Îi dăm pe medicamente, pe vreo două-trei lemne că nu ne aduce nimeni nici măcar câteva surcele.Nimeni nu ne dă nimic de gratis, doar pe bani, aşa cum ştiţi.” se confesează bătrânii.
Colindele au lipsit de Crăciun, la fel şi bradul, care a fost prea costisitor pentru cei doi bătrâni care abia îşi permit să îşi cumpere medicamentele.
„Nu am avut nici un brad de sărbători. Până acum trei, patru ani mai făceam dar acum…nu. Nu facem nimic că nu avem bani, trebuie cheltuială pe el. Nu avem nici copii pentru care să facem, nici bani. Sărbătorile le-am simţit cum am putut, cu sufletul. Am mai plâns, am mai stat, cum a vrut Dumnezeu.”, recunoaşte bătrâna.
Deseori se întâmpla ca bătrânii să nu reuşească să-şi facă nici măcar de mâncare şi atunci singura lor soluţie este să aştepte să treacă timpul.
„Şi cu treburile gospodăreşti ne descurcăm rău. Când putem facem şi când nu atunci stăm. DAcă pot fac, dacă nu stau. Când faci mănânci, când nu atunci stai liniştit şi în cele din urmă trece timpul nu ai ce face. Au fost multe luni chiar când nu ne-am luat medicamentele pentru că nu ne-am permis. Tratamente peste tratamente, aşa e bătrâneţea.”, precizează bătrâna.
Avînd o pensie mică, soţii Rac drămuiesc cu multă atenţie fiecare bănuţ pentru medicamente, ele fiind cele mai importante.
„Împărţim fiecare leuţ şi cînd nu mai ajunge, nu mai ajunge. Când avem mâncăm, cînd nu, ne uităm. Tratamentele trebuie neapărat să le luăm. Şi dimineaţă din cauza durerii am stat în pat şi am plâns. Nu pot să fac nimic, absolut nimic. Abia reuşesc să merg pînă afară cu bota.”, susţine femeia.
Pe lângă singurătate şi iarna este greu de îndurat.
„Vara măcar e cald, ieşi măcar până afară pe bancă, atunci e soare, e cald dar iarna doar foc şi altceva nimic. În fiecare zi pregătim surcele şi lemne pt foc cum putem, cine altcineva să facă. Peste tot sunt oameni necăjiţi. mărturiseşte bătrânul.”
Pentru cei doi bătrânei care nu au pe nimeni, un ajutor ar fi foarte bine venit de foarte multe ori.
„Câteodată ar fi foarte bine să mai vină cineva să ne ajute la una alta, la lemne că abia putem.Omul ar veni dar îi trebuie bani iar noi nu avem. Au fost situaţii numeroase când aveam nevoie mare de ajutor. Şi când am adus lemne, nimeni nu a vrut să vină, nici măcar pentru un bănuţ. Toţi cer sute de lei iar noi de unde să le dăm atâta?”, precizează soţii Rac.
În căsuţa lor modestă, bătrânii îşi acceptă soarta fără să ceară nimic de la nimeni.
„Caţi bani avem, sunt buni şi ei. Cînd avem, avem iar când nu atunci acceptăm situaţia. Nu suntem datori la nimeni, nu cerem la nimeni nimic. Facem cum putem noi. Când este mănânci, când nu stai şi te uiţi, n-ai ce face.”, spun bătrânii.
Datorită sănătăţii precare, cei doi nu se pot deplasa nici până la biserică în ciuda faptului că le-ar face o mare plăcere.
„Avem mare credinţă în Dumnezeu că numai el ne poate ajuta. Doar Dumnezeu ne dă gândul bun.LA biserică ne-ar plăcea să mergem dar nu putem. Vară am zis către un vecin să ma ducă cu maşina dar nu m-a dus că nu a putut. Nu putem ajunge la biserică şi chiar şi dacă am ajungfe nu am putea să stăm în picioare atâta. La biserică fiecare are băncuţa lui şi stă. Sunt rare persoanele care te mai lasă să stai iar tu nu-l poţi ridica pe om.” mărturisesc cei doi soţi.
Aflată în imposibilitatea de a se deplasa, bătrâna nu a mai ieşit în oraş de ani de zile.
„N-am fost în oraş de ani de zile iar bătrânul a fost înainte de sărbători după nişte pâine. Şi cînd mergem la medic, sunăm după taxi şi vine şi ne duce. Alţii te duc mai ieftin, alţii mai scump. Nimeni nu ne-a dus niciodată pe gratis, eventual ne-a cerut un preţ mai ieftin. Fără bani nimeni nu te duce. 7 lei dăm pe taxi până la alimentară. Dar şi cînd îi musai de mers la doctor, mergem că nu avem ce să facem. Şi înainte de sărbători am fost cu taximetru. Odată m-a dus un vecin dar nu poţi apela mereu că şi lor le trebuie combustibil pentru motor. Omul te serveşte o dată dar după plăteşti.” spune femeia.
Pe lângă toate necazurile, cea mai dificilă de îndurat este doar singurătatea.
„E rea singurătatea. Când eşti singur, nu ai nimic. Ne place cînd vine cienva să mai povestim că suntem oameni. Vara mai ieşim pe bancă şi mai trece timpul dar iarna e foarte greu. Problema e că nu avem bani să ne putem descurca. Cu 700 de lei cum te poţi descurca?Mîncare şi medicamente, aproape zero bani ne mai rămîn. Nu avem ce să făcem. Cât avem îi bun, sănătatea e mai importantă.” a specificat bătrânul.
Pe soţii Rac nu îi ajută nimeni chiar dacă afecţiunile de care suferă sunt numeroase.
„Am boală la oase, nu se vindecă veci. Soţia are hernie de disc, eu sunt paralizat. cu mîna dreaptă nu pot să fac nimic, doar cu stânga cît mai reuşeşc.Sufăr şi cu inima.”, a spus domnul Rac.
Singura bucurie a bătrânilor au mai rămas doar cei doi căţei, care mai animă atmosfera din curte.
„Ţin mult la cei doi căţei dar şi ei ţin la mine. Suntem prieteni. NE aduc bucurie cînd îi vedem cum se joacă, se iau la trântă. Sunt coconii noştri. Un căţel se numeşte Buşi iar celălalt URsu. Pe cel mic îl avem din primăvară iar pe celălalt deja de un an.”, a mărturisit zâmbind bătrânul.
Noul an i-a surprins pe cei doi bătrâni cu dorinţe simple dar puternice. Singurul lucru la care râvnesc fiind sănătatea.
„Apoi nu îmi doresc nimic, doar sănătate.Să fim sănătoşi şi să avem ce mânca, altceva nu ne trebuie. Vara să fie cald iar iarna să avem lemne să nu fie frig dar cea mai importantă e sănpătatea. Cînd o să mai aveţi timp să treceţi pe la noi că noi tot acasă suntem.Sunteţi bine primiţi oricând.”, au spus cu lacrimi în ochi cei doi bătrâni uitaţi de lume.
Lasa un raspuns