Complexul astronomic din Baia Mare este primul planetariu public din România, fiind inaugurat în data de 1 iulie 1969. Instituția a ajuns să fie la ora actuală cea mai modernă din țară.
Opt planetarii funcționează în acest moment în România, la Suceava, Constanța, Bacău, Pitești, Galați, Bârlad, Craiova și Baia Mare, ultimul fiind și cel mai dinamic dintre ele. În ultima perioadă aici au fost făcute cu bani europen mai multe investiții, cea mai importantă fiind proiectul Planetour, care a început în urmă cu mai bine de doi ani ani și care se va încheia la finalul acestui an.
“Este un proiect pe care credem că l-am implementat cu succes. Rezultatul cel mai important este deja în cupola Planetariului, este vorba de noul aparat de proiecție ZKP4 Skymaster. Acesta este cel mai performant aparat de proiecție stelară din Europa de Sud-Est. Cel mai aproape de Baia Mare asemenea aparate mai sunt la Gdansk, în Polonia, și la Istanbul, în Turcia. Este rezultatul cel mai semnificativ al proiectului, însă urmează acum pe partea de final să publicăm un ghid practic de orientare pe bolta cerească și să lansăm o aplicație pentru telefoanele inteligente”, a declarat Ovidiu Ignat, directorul Planetariului din Baia Mare.
Pentru că întotdeauna este loc de mai bine, investițiile de la Planetariu vor continua și în perioada următoare.
“Vom achiziționa un telescop destinat exclusiv observațiilor asupra soarelui, pentru că nu avem un asemenea telescop pentru observații de zi. Să privești soarele este foarte periculos, dacă nu ai filtrele adecvate poți chiar să orbești. Mai încercăm să punem în funcțiune o stație de observare pentru meteori. Este un gând mai vechi de-al nostru și sperăm să se concretizeze. Există astfel de stații de observare a meteorilor în România, dar niciuna la nivel instituțional. Sunt vreo două sau trei funcționale, toate făcute însă de astronomi amatori. Am fi prima instituție publică din România care își construiește și pune în funcțiune o astfel de stație de observare a meteorilor. Sunt destui meteori neobservați și, dacă ne reușește planul, am putea să-i raportăm noi la forurile internaționale”, a adăugat Ovidiu Ignat.
Fiind de mai bine de patru decenii destinaţia predilectă a publicului şcolar și a turiștilor, Planetariul din Baia Mare a cunoscut în ultima perioadă un salt impresionant al numărului de vizitatori.
“Anul trecut, în care nici nu am funcționat o perioadă de timp, pentru a pune la punct sala care găzduiește noul aparat de proiecție, am avut aproximativ 8.000 de vizitatori. În 2015, până în acest moment, au fost aproape 14.000 de vizitatori și până la finalul anului sper să trecem de 16.000, deci mai mult decât dublu”, spune Ovidiu Ignat.
În afara vizitatorilor ocazionali, Planetariul atrage în mod constant și mulți pasionați de astronomie, care nu ratează niciun eveniment petrecut pe bolta cerească.
“Avem și un grup de voluntari care ne ajută atunci când au loc evenimente importante. Cel mai bun exemplu sunt acei copii de la Centrul de Excelență în Astronomie, condus de profesorul Lucian Stoian de la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu”. Ei se pregătesc la noi pentru proba observațională la concursurile care participă. Baia Mare este un foarte puternic centru în astronomie, din punctul nostru de vedere”, a concluzionat directorul Planetariului.
Tudor Suciu şi Paul-Andrei Draghiş, absolvenţi ai Colegiului Naţional "Vasile Lucaciu" din Baia Mare, sunt doi dintre tinerii care și-au perfecționat de-a lungul anilor cunoștințele la Planetariul din Baia Mare, devenind mai apoi multipli medaliați la olimpiadele internaționale de astronomie.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
REPORTAJUL ZILEI: Planetariul din Baia Mare a ajuns cea mai modernă instituție de acest fel din țară

Lasa un raspuns