10 copii împreună cu cei doi părinţi ai lor duc un trai modest într-o căsuţă de la marginea oraşului, pe Lazu Şesului. Casa aflată încă în renovări, cu un iepuraş de pluş în geam ascunde puritatea sufletelor de copii dar şi multe greutăţi ale vieţii. 12 persoane se gospodăresc din venitul tatălui şi din alocaţiile copiilor. Traiul pe care-l duc este modest însă încercările vieţii nu i-au convins să renunţe. Acum un an a venit pe lume ultimul copil, o fetiţă pe nume Adelina. Chiar dacă a venit pe neaşteptate, a fost întâmpinată cu aceeaşi dragoste ca şi ceilalţi nouă prunci.
“Nu mi-am pus niciodată problema să renunţ la vreo sarcină. Oricare a venit pe lume a fost cu drag, i-am primit cu aceeaşi dragoste”, mărturişeşte mama.
Tatăl copiilor este singurul care munceşte şi aduce bani în casă. Mama este casnică, pentru că trebuie să aiba grijă de cei 10 copii. Salariul tatălui ajunge cu tot cu bonuri la un venit de 1800 de lei pe lună iar această sumă nu este suficientă întotdeauna pentru acoperirea tuturor nevoilor. Au fost şi vremuri mai grele, însă tot timpul hrănirea copiilor a fost prioritară.
“Tot timpul am pus pe primul loc copiii. Să aibă ei ce să mănânce. De multe ori eu cu soţul am rămas înfometaţi ca să nu rămână copiii cu stomacul gol”, spune mama.
Pe zi, pentru hrănirea familiei de 12 persoane este alocată, în medie, o sumă de 50 de lei. Din aceşti bani, mama pregăteşte ceea ce poate. Mâncarea preferată a micuţilor este ciorba de fasole, pregătită cel mai frecvent. Duminica este singura zi din săptămână în care familia mănâncă şi carne. În rest, alimentaţia zilnică se bazează mai multe pe cartofi, fasole şi pâine.
În casa aceasta se mănâncă câte 5-6 pâini pe zi. Trebuie să punem mereu bani la o parte să avem. "
Familia Tincu le este recunoscătoare tuturor celor care au ajutat-o de-a lungul vremii. Cu ani în urmă au fost nevoiţi să treacă peste o iarnă geroasă locuind într-un grajd. Doar prin bunăvoinţa unor familii din Italia au reuşit să aibă condiţiile, şi aşa modeste, din prezent. Mereu orice ajutor este binevenit, indiferent în ce constă. Acum, după ce a dat nastere la 10 copii şi a trecut peste multe greutăţi, mamei nu îi mai este ruşine să accepte orice ajutor, cât de mic. Chiar şi o pâine este binevenită.
“Tot timpul ne prind bine nişte ajutoare. Niciodată nu am zis nu îmi aduce sau nu am nevoie. În această situaţie avem nevoie şi gata. Nu mi-e ruşine să primesc nici măcar o pâine! Toate sunt pentru ei, nu pentru mine!”, recunoaşte mama celor 10 copii.
În ciuda situaţiei precare, de fiecare dată când părinţii celor 10 copii merg în oraş nu uită să le aducă câte ceva sufletelor care îi aşteaptă acasă. Fraţii mai mari, adică Diana, de 16 ani, şi Daniel de 15 ani, rămân mereu să-i supravegheze pe cei mici. Cu toţii îi aşteaptă pe părinţi cu nerăbdare să se întoarcă.
„Din puţinul pe care îl avem, nu s-a întâmplat niciodată să mergem în oraş şi să venim cu mână goală, fără nimic pentru cei mici. Aşa ceva nu există! Întotdeauna le-am adus ce am putut: o mandarină, o portocală, o banană, orice”, a precizat mama.
Odată cu creşterea copiilor, cresc şi nevoile acestora.
“Dacă au nevoie de ceva ne spun din timp şi le explicăm: atunci când o sa avem bani le luăm pe rând la toţi. Pentru toţi deodată nu se poate.”, explică mama celor 7 fetiţe şi trei băieţi.
În familia Tincu există multă speranţă şi credinţă în Dumnezeu.
“Suntem o familie credincioasă. Copii merg la biserică aproape în fiecare duminică. Doi dintre ei nu sunt botezaţi pentru că nu ne-am permis, atunci nu am avut posibilitatea să îi botezăm”, recunoaşte mama.
Într-o familie cu 12 membri, anul aduce 12 aniversări. Situaţia precară însă deseori nu le permite părinţilor să le facă cel puţin un tort fiecăruia dintre copii. Cel mai frecventse dăruieşte o mică atenţie, o ciocolată şi un „La mulţi ani!” spus de fiecare dată din tot sufletul.
“Nu avem posibilitatea să facem mereu tort pentru fiecare. Eventual o mică atenţie ceva, o ciocolată. Banii din care s-ar putea face o aniversare, în cazul nostru merg altundeva. Nu se poate tot timpul, dar ei înţeleg”, explică mama.
Greutăţile nu i-au împiedicat pe copii să înveţe să dăruiască din puţinul lor tot ceea ce se poate. Indiferent că au 2, 12 sau 16 ani, aceştia nu uită să ofere celei care i-a adus pe lume un zâmbet şi o floare din grădină la începutul fiecărei primăveri.
“Mai devreme am primit de la un copilaş un ghiocel. Primesc des astfel de gesturi simbolice. De 8 martie am primit felicitări la fel şi de Sf. Maria. În aceste zile copiii ştiu că trebuie să-i dăruiască ceva mamei, ce ştiu şi pot ei, chiar şi o felicitare făcută de mână şi aceea e bine primită”, a menţionat mama.
Dintre cei 10 zece copii, una dintre fetiţe, Mădălina, cu mâinile încrucişate şi cu multă blândeţe în privire recunoaşte că îi place mult să se joace dar şi să înveţe. În casă are o singură jucărie preferată însă este în clasa I iar în carnetul de note are o grămadă de calificative foarte bune. Zâmbeşte când recunoaşte că are un singur ”Bine” la matematică.
“Îmi place să mă joc cu păpuşa. Am doar una”, spune zâmbind, Mădălina, de 8 ani.
„În carnet am doar Fb, un singur B la mate”, precizează cu mândrie fetiţa.
Cei zece copii sunt crescuţi foarte bine, fiind învăţaţi să fie politicoşi cu străinii şi recunoscători pentru ceea ce au. Nici părinţii, nici pruncii nu au curajul să viseze prea departe. Chiar şi când vine vorba de conturarea unei duminici perfecte de Paşte, dorinţa este simplă dar îi cuprinde pe toţi membrii familiei: să fie toţi împreună şi ziua va deveni perfectă.
“Nu pot să-mi închipui. Să fim noi toţi, familia… aceea este cea mai perfectă duminică. Nu îndrăznesc să visez mai departe de atât”, mărturiseşte mama.
Mai multe detalii despre povestea familiei Tincu vor avea prilejul să afle telespectatorii TV Sighet pe parcursul campaniei umanitare derulate înainte sărbătorilor pascale.
Lasa un raspuns