Tradiția clasicelor prăjeli de 1 mai a fost respectată întocmai de mulți băimăreni: slănina, cârnații și mititeii au sfârâit pe grătare de la primele ore ale dimineții, iar berea a fost si ea la loc de cinste in rândul petrecăreților ieșiți în număr mare la iarbă verde. Oamenii au uitat preț de câteva ore de griji şi s-au lăsat în voia distracţiei, mai ales că şi timpul a ţinut cu ei. Ceva mai îndrăzneți, câțiva tineri s-au lăsat duși de val, la propriu, și au pescuit din barcă pe lacul Firiza. Peștele are alt gust prins de mâna lor, au motivat băimărenii.
„Nașule, cârnațul sfărâie, e gata, te așteaptă”, a dat startul petrecerii o băimăreancă.
"Slăninuța, micii, grătarele şi berea nu au lipsit din meniul unei ieşiri la iarbă verde de nota 10. Oamenii au umplut spaţiile verzi din jurul oraşului pentru a petrece, așa cum e tradiția, de 1 mai. Picurii de ploaie de dimineață nu i-au speriat.
„De toate avem, mici, grătare, pulpe, acum prăjim o parte, apoi ne odihnim. Am ieșit să ne încărcăm bateriile. E liniște aici, la oamenii buni și soarele strălucește altfel”, a arătat o băimăreancă.
„Are un gust de nu-i adevărat aici, la iarbă verde. E bună rău, trece. O să servim multe aici, cârnaț, pește, grătar, tot”, a completat un băimărean.
„Un pește vrem să prăjim, încercăm să-l prindem, mici și grătare”, a arătat un sătmărean venit la lacul Firiza pentru minivacanța de 1 mai.
„Grătarul îmi place, dar nu-l pot mânca, așa că voi servi un piept de pui”, a punctat o doamnă.
Câțiva tineri au ținut morțiș să pună pe grătar peștele prins chiar de mâna lor.
„De acum încolo mergem și la grătare. Am prins și pește, suficient pentru astăzi, cât pentru un grătar. Peștele are două kilograme și un pic, e plătică”, au arătat doi tineri veniți cu barca pe lac la pescuit.
Printre gustările cu mici şi grătare, unii au încins și o partidă de fotbal sau de cărți.

Lasa un raspuns