Doi tineri din oraşul francez Saint Hilaire de Riez desfăşoară un stagiu de practică timp de două săptămâni în Sighet, în domeniul gastronomiei. Schimbul de experienţă are loc la un restaurant din localitate, dar şi în cadrul Liceului Tehnologic “Marmaţia”. Matthieu Klein, de 19 ani şi Flavien Herbreteau, de 21 de ani au venit în Sighet prin intermediul Programui educaţional “Leonardo da Vinci” . Matthieu se pregăteşte pentru meseria de bucătar şi Flavien se pregăteşte pentru meseria de ospătar în Franţa. Liceul este partener în acest program cu un liceu tehnologic din Saint Hilaire de Riez. E inedită experienţa pe care o trăiesc aici la Sighet, care-i îmbogăţeşte cultural şi spiritual.
“Totul e diferit de cum e la noi în Franţa. Drumurile, maşinile, arhitectura clădirilor sunt diferite de cum e la noi, la fel şi bucătăria românească de cea din Franţa ”, spune Matthieu.
Colegii lor au efectuat astfel de stagii în Spania, Slovacia, Estonia, Finlanda. Ei au ales să vină în România. Experienţa de aici le-a dezvălui câteva particularităţi privind modul nostru de viaţă, în special în ceea ce priveşte alimentaţia.
“Mâncarea e mult diferită faţă de a noastră. E mai grasă, dar foarte gustoasă. La noi se mânănca în restaurant doar la anumite ore, nu se serveşte toată ziua mâncare ca aici. La noi în Franţa nu se fumează în restaurant, ceea ce aici se practică”, spune Flavien.
La liceul din localitatea lor natală tinerii francezi au o săptămână de teorie şi trei săptămâni de practică.
“După absolvirea liceului, primim o diplomă care ne dă dreptul să muncim într-un restaurant. Eu asta îmi doresc, să lucrez într-un restaurant, nu neapărat în Franţa, poate şi în altă ţară”, spune Matthieu.
Dincolo de experienţa pe care o acumulează în urma activităţii practice din cadrul restaurantului cu specific local, tinerii din Franţa fac şi un schimb de exeprienţă cu elevii din cadrul Liceului Tehnologic Marmaţia. I-au învăţat pe elevi câteva din secretele bucătăriei franceze, dar şi cum să monteze un platour, să fie cât mai atractiv. Proiectul a început în anul 2011 când conducerea instituţiei de învăţământ a luat legătura cu un francez care dorea să facă un proiect pe gastronomie în România. Ideea s-a materializat într-un proiect intercultural.
Maria, Gheorghe şi Cristian sunt elevi la Liceul Tehnologic Marmaţia şi sunt membrii unei firme de exerciţiu în domeniul alimentaţiei. Firma nu este una reală, face parte dintr-un proiect educaţional care îi provoacă pe elevi să realizeze tranzacţii financiare sau schimb de servicii, exact aşa cum se întâmplă între marile companii naţionale. Ieri, în calitate de bucătar, ospătar şi administrator al firmei de exerciţiu, cei trei elevi sigheteni au simulat un exerciţiu de catering la cantina şcolii, împreună cu tinerii din Franţa.
Matthieu şi Flavien vor mai rămâne în Sighet până la sfârşitul săptămânii.
Lasa un raspuns