REPORTAJUL ZILEI: Cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost aniverste azi de Primăria Ocna Șugatag

REPORTAJUL ZILEI: Cupluri  care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost aniverste azi de Primăria Ocna Șugatag

 Cupluri din Ocna Șugatag, Sat Șugatag, Breb sau Hoteni, care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost aniversați azi de Primăria Ocna Șugatag. Evenimentul a avut loc în Sala festivă din comună. Sărbătoriții au venit cu mari emoții. Consilierii locali, în frunte cu primarul Mihai Ivaszuk, au ținut în preambul o scurtă ședință de Consiliu local cu un singur punct pe ordinea de azi, Nunta de Aur.

În cinstea cuplurilor, preoții Istvan Covaci și  Cristian Cozma au oficiat o slujbă de binecuvântare.
Primarul Mihai Ivaszuk a rostit un discurs dedicat sărbătoriților și a înmânat cuplurilor diplome și buchete de flori.
”Mă bucur să mă aflu astăzi aici alături de dumneavoastră, când sărbătoriți 50 de ani de căsătorie. Se spune că e ușor să faci o nuntă, să întemeiezi o familie, dar e foarte greu să o menții. Recunosc că de multe ori am fost întrebat care e cheia succesului unei căsnicii durabile, și pot spune,  că de fiecare dată am menționat și perseverența. Cred că am învățat încă o dată de la dumneavoastră că perseverența este importantă. Ați rezistat tuturor încercărilor, sunteți oameni care se iubesc frumos și drept de ani de zile, costituind un exemplu pentru întreaga comunitatea locală. Cu înțelepciune și cu armonie ne învățați să prețuim valorile familiei tradiționale. Să ne revedem sănătoși și când veți împlini 75 de ani de căsnicie”, a rostit primarul Mihai Ivaszuk. 
Coordonați de soții Maria și Mihai Nemeș, un grup de copii au susținut un scurt program artistic. 
Au trecut anii în zbor, spun cuplurile de sărbătoriți, cu bune și cu rele, cu multă muncă. La bază stă respectul reciproc, înțelegerea și răbdarea. Copiii, nepoții și strănepoții sunt cele mai importante realizări în timp. Toți au recunoscut că evenimentul de azi a fost o adevărată supriză, o sărbătoare ce le încununează venerabila vârstă de 50 de ani de căsnicie. Nunta e mult mai bogată decât cea care i-a unit în urmă cu zeci de ani și s-au simțit azi tineri, puternici și optimiști. 
”Pentru noi a fost și o supriză această sărbătoare și o amintire ce va rămâne veșnic în sufletele noastre. Au trecut anii tinereții și mergem spre inactivitate fizică, dar psihic suntem încă putenci. Sperăm că putem ajuta și noi comunitate cu sfaturi de înțelepciune. Foarte frumos a fost organizat evenimentul , spectacolul oferit de copii”, spune un invitat. 
 ”Au trecut anii foarte frumos, ne-am iubit , avem doi copii minunați și patru nepoți de care ne bucurăm. Contează mult respectul reciproc și înțelegeea dintre soți”; spune o doamnă. 
”Să audă tinerii ce spune popa, să nu mai lese să facă două-trei nunți. Să se ieie după ci bătrâni, dar nu ne mai ascultă, ei știu azi mai multe decât noi și atre multe văd azi la televizor care nu le face bine. Viața ne-a ținut împreună și cu bune și cu rele. Avem trei copii, am trudit și cu bine , cu muncă tare multă”, spune un alt cuplu aniversar.
 ”Dacă nu te înțelegi șinu răbzi orice greu, nu se poate . Numai așa le duci toate cu bine. Au zburat ca un sunet, au zburat cei 50 de ani. Nunta asta e bogată față de cea de acum 50 de ani. Nu se poate decât la egalitate, nu unul sus și unul jos, fiecare trebuie să pună mâna la lucru, nu se poate altfel”, spune un alt cuplu din Sat Șugatag.
Masa festivă a avut loc la un restaurant din zona Băilor Vechi.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.