REPORTAJUL ZILEI: Credincioşii catolici sărbătoresc Paştele în această duminică

REPORTAJUL ZILEI: Credincioşii catolici sărbătoresc Paştele în această duminică

 Credincioşii catolici sărbătoresc în acest weekend Paştele, cu cinci săptămâni înaintea credincioşilor ortodocşi. Anul acesta se înregistrează cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului sărbătorită de cele două biserici. 

Săptămâna Sfântă pentru credincioşii catolici a început în 20 martie, cu duminica Floriilor. Joia, Vinerea şi Sâmbăta Mare reprezintă, spun preoţii, momentul culminant al acestei săptămâni. 
„Vinerea Mare celebrăm patimile Domnului, Calea Crucii, respectiv seara adorarea Crucii şi Sfânta Împărtăşanie, respectiv deschiderea Sfântului Mormânt şi Sâmbăta Mare urmează Vigilia Pascală când sărbătorim Învierea Domnului”, spune protopopul romano-catolic Ioan Roman.
Preoţii romano-catolici îi sfătuiesc pe credincioşi să se împărtăşească des, motivând că adevăraţii eroi sunt cei care luptă cu umbra din sufletul lor şi devin asfel cei mai antrenaţi luptători. 
„La noi, firea este că omul creştin să se împărtăşească cât de des, să trăiască, să se hrănească cu trupul lui Hristos cât de des se poate. Bine ar fi măcar o dată la două săptămâni să se spovedească omul. De Paşti, de Crăciun, eu cred că nici nu mai trebuie să întrebăm dacă să merg sau să nu merg. E bine să meargă omul, e bine să sărbătorească şi sufletul, nu numai trupul şi să nu ne concentrăm numai pe mâncăruri, numai pe bucate. Renunţăm la bucate, apoi iar le punem pe masă. Ideea e ca să existe o trăire internă a misterelor lui Cristos. E nu cred că poate să trăiască cineva ceea ce s-a întâmplat acum 2000 de ani cu Mântuitorul şi nici nu poate să trăiască bucuria Învierii dacă efectiv nu e preocupat de partea spirituală a sufletului său”, mai arată protopopul romano-catolic.
Cea mai mare sărbătoare a creştinilor nu este lipsită de tradiţii. În Baia Mare, credincioşii aduc flori albe pentru împodobirea mormântului Mântuitorului. Un alt obicei este deschiderea Sfântului mormânt în Vinerea Mare. 
În Vinerea Mare, preotul merge cu crucea la Mormântul Sfânt, aşază crucea pe jos cântând un cântec – de fapt îl înmormântează pe Cristos. Cumva seamănă cu ritualul înmormântării pe care îl celebrăm şi noi astăzi. Un alt obicei prezent numai în această zonă a Europei Centrale şi de Est este Învierea lui Cristos. Preotul ca şi un precantor merg la mormânt şi cântă de fapt bucuria Învierii şi îl rugăm să se ridice, să fie în mijlocul nostru şi să fie cu noi. Obiceiuri frumoase care există în această parte a Europei şi zic eu trebuie păstrate”, mai spune protul Ioan Roman.
Sâmbătă, între orele 19:30-23:30, Parohia romano-catolică nr. 1 din Baia Mare organizează slujba de Înviere, urmată de o procesiune religioasă care se va desfăşura în Piaţa Cetăţii, cu ieşire în Piaţa Libertăţii, pe str. Turnului. În perioada 26-27 martie, şi parohia romano-catolică Sighetu Marmaţiei organizează manifestări cu ocazia Paştelui catolic. Acestea se vor desfăşura după următorul program: în 26 martie, între orele 22:00-23:00 va avea loc procesiunea de Înviere ce se va desfăşura în jurul parcului din centrul oraşului (în Piaţa Libertăţii), iar în 27 martie, între orele 06:30-08:00 se vor binecuvânta bucatele pascale. Jandarmii maramureşeni vor fi prezenţi  în zona lăcaşurilor de cult din municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, pentru desfăşurarea într-un climat normal de ordine şi siguranţă publică a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Învierii Domnului.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.