REPORTAJUL ZILEI: Controalele periodice la stomatolog îi pot feri pe copii de multe probleme complicate la dantură

REPORTAJUL ZILEI: Controalele periodice la stomatolog îi pot feri pe copii de multe probleme complicate la dantură

Cele mai mari probleme ale dinţilor apar în copilărie. Părinţii trebuie să fie atenţi la dantura copiilor lor încă de când ies primii dinţi. Cariile sau gingivitele netratate pot să se agraveze şi să cauzeze dureri mari, iar în cazurile grave pot să provoace boli sau să stopeze creşterea şi dezvoltarea normală a dinţilor.
Controalele regulate la stomatolog reduc frica copiilor de ace sau extracţii şi îi scutesc de dureri. Cel mai bun exerciţiu pentru a obişnui un copil cu stomatologul sunt vizitele în cabinetele dentare.
„Prima consultaţie ar trebui să apară cât mai devreme în viaţa unui copil, pentru că există lucruri care ar trebui observate la primele zile după naştere. Vă dau un exemplu: un copil a fost adus la o săptămână de la naştere de către o mamă care a observat că limba copilaşului nu e în stare să se ridice şi să facă suptul obişnuit. A simţit că ceva nu este în regulă. La consultaţie mi-am dat seama că mişcările limbii sunt deranjate de faptul cu frenul limbii, care se ţine de planşeul bucal, este foarte scurt, copilul nu îşi putea mişca limba şi nu putea face mişcările de supt. A fost foarte simplă rezolvarea lor pentru că la un copil mic pragul de sensibilitate este mult mai ridicat, el nu percepe durerea cum o percepem noi, efectiv într-un mod foarte simplu am secţionat frenul, nici nu a trebuit să punem fire, şi frenul şi-a dat drumul, iar mama a observat o îmbunătăţire”, a arătat stomatologul Grigore Turda.
Pentru a evita problemele dentare, medicii stomatologi le recomandă părinţilor să le facă regulat copiilor consulturi. Igiena orală este, de asemenea, foarte importantă.
„După ce s-a pus copilul la punct şi s-au rezolvat problemele, ar trebui să vină odată la 6 luni. Este foarte important pentru că în 6 luni, la vârsta asta la care toate se schimbă şi este într-o dinamică biologică normală, pot să apară noutăţi. Este recomandat şi la copii şi la adulţi să fie văzuţi la 6 luni. Primele probleme mai consistente din punct de vedere stomatologic apar după apariţia molarului de 6 ani. Este primul dinte definitiv care apare. Acesta apare în jurul vârstei de 6 ani, şi este cel mai important dinte. Părinţii cred că este un dinte de lapte, dar acest dinte este definitiv şi el aliniază ceilalţi dinţi care apar după el. El este un stâlp după care se aliniază ceilalţi dinţi. Dacă acest dinte lipseşte, lipseşte orientarea celorlalţi dinţi. Şi ca înălţime, el dă dimensiunea feţei, şi ca poziţionare este un dinte foarte important. Trebuie tratat şi păstrat cu orice preţ”, a mai menţionat stomatologul.
Este important ca şi dinţii de lapte să fie trataţi chiar dacă aceştia ajung să fie schimbaţi. Medicii sunt de părere că intervenţiile simple îi ajută pe copii să se familiarizeze cu mediul şi nu vor mai merge cu frică la consultaţii.
”Este o pleiadă de probleme la dinţii de lapte, care apar la vârsta de 2 ani, după care de la 6 ani se acompaniază lucrurile. Apar probleme şi la dinţii de lapte şi la dinţii definitivi. Aşa că nu pot să spun că este o perioadă anume în care apar problemele. Dacă vorbim de copii, este vârsta de la 2 ani şi până la 12 ani când se încheie dentiţia definitivă. Şi avem dinţii cu care el va rămâne de aici încolo. Este vârsta foarte importantă pentru rezolvarea problemelor stomatologice, de la 2 la 12 ani, după care urmează perioada de întreţinere”, explică medicul stomatolog.
Întreţinerea se face prin controale regulate. Tratarea celei mai mici carii este foarte importantă.
„Cele mai obişnuite sunt caria şi complicaţiile ei, gingivitele şi problemele de aliniere a dinţilor, astea sunt cele 3 categorii patologice pentru copii. Se poate ajunge la complicaţii de natură personală, pe care nu le ştie nimeni, adică durere, şi la complicaţii care se repercutează asupra familiei şi asupra psihicului copilului şi asupra raportării lui la anturaj. Adică prima dată îţi ştii tu problemele, dacă nu le rezolvi o să le vadă ceilalţi, vor simţi un miros care dispalce şi după aceea marcarea psihică este că există o patologie care afectează grav fizionomia copilului. Începând  de la încălecările dinţilor până la malformaţii ale maxilarului, care îşi lasă o amprentă mare asupra copilului la pubertate şi mai ales la adolescenţă”, a mai declarat stomatologul Grigore Turda.
Problemele stomatologice netratate pot să ducă la complicaţii greu sau chiar imposibil de remediat.
„Sunt câteva cazuri pe care le-am văzut şi m-au făcut să oftezşi am zis că nu se poate ca un copil atât de frumos să nu ştie că are o problemă atât de gravă. Nu vreau să speriu pe nimeni, nu vreau să vorbesc de cazuri pe care nu pot să le spun, dar pot să vă spun că există cazuri în care habar nu are nici părintele nici copilul, un chist gigant mandibular, la un copil de 13 ani. El a observat că nu îi mai cad dinţii de lapte pe o parte. La 12 ani el mai avea încă 3 dinţi de lapte. Sub aceşti dinţi de lapte exista un chist imens de vreo 6 cm, acest copil dacă din greşeală cădea sau era lovit i se rupea mandibula. După intervenţia costisitoare, 6 luni a avut voie să mănânce doar mâncăruri semilichide, ca să nu se fractureze mandibula”, a exemplificat medicul stomatolog.
Deşi sunt rare, există şi cazuri în care copiii au o dantură foarte bună şi sunt obişnuiţi cu vizitele în cabinetele medicale.
„Sunt şi cazuri pozitive, un copil care vine la consultaţii şi nu are probleme, chiar dacă a avut o carie mică s-a rezolvat. Se pot face obturaţii preventive, se numesc sigilare şi previn apariţia cariei”, a încheiat Grigore Turda.
Medicii stomatologi îi sfătuiesc pe părinţi să îşi examineze și ei copiii: trebuie verificate cu atenţie gingiile, dinţii şi limba, pentru a putea observa orice problemă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.