După o şedinţă care a durat mai bine de cinci ore, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului a luat o hotărâre în ceea ce îi priveşte pe cei trei preoţi români care au fost arestaţi în Grecia sub acuzația că ar fi furat moaştele Sfântului Haralambie. Conform statutului Bisericii Ortodoxe Române, s-a decis suspendarea celor trei preoţi de la slujire vreme de un an. Cercetările autorităţilor elene în cazul celor trei preoţi nu au fost încă finalizate, motiv pentru care Episcopia a decis să menţină această suspendare pe termen de un an.
Trei preoţi români din judeţul Satu Mare – Daniel Popa, Emanuel Oros şi Marius Borhidean – au fost arestaţi la începutul lunii octombrie, în Grecia, sub acuzaţia că au furat, în timpul unui pelerinaj, dintr-o biserică grecească, moaştele Sfântului Haralambie. Aceştia au fost eliberaţi abia zilele trecute după ce au plătit, fiecare, o cauţiune în valoare de 5.000 de euro. În această dimineaţă, cei trei preoţi au venit la sediul Episcopiei Ortodoxe din municipiul Baia Mare pentru a afla cum vor fi sancţionaţi.
“Am spus că a fost un abuz din partea stareţului şi a mitropolitului de acolo, care ne-au reţinut cât mai mult, să fim cât mai mulţi să ne poată condamna cât mai tare. A fost un abuz din partea poliţiei, dar şi la insistenţele mitropolitului, care a fost poliţist înainte şi care ştia că dacă noi vom intra mai mulţi vom lua o pedeapsă mai mare. Până am dat de un avocat, am intrat în arest şi am căzut în plasă. Nevinovaţi”, a susţinut preotul Daniel Popa.
Astăzi, la sediul Episcopiei din municipiul Baia Mare, a fost convocat consistoriul eparhial, singurul organism care poate să ia hotărâri disciplinare asupra vreunui preot. Potrivit statutului bisericii ortodoxe, ierarhul poate doar să suspende temporar, până la 30 de zile, fără drept de contestare, dreptul de a sluji al unui preot. Peste aceste 30 de zile, singurul organism care poate lua o hotărâre este consistoriul eparhial. Din acest motiv, el a fost convocat azi dimineaţă, întrucât s-au împlinit cele 30 de zile de când erau suspendaţi cei trei preoţi sătmăreni.
“Având şi alte date referitor la cei trei preoţi ai noştri care, iată, s-au întors acasă, care au fost eliberaţi pe cauţiune, s-a luat următoarea hotărâre: se ia măsura de a fi suspendaţi în continuare până la un an de zile până la clarificarea situaţiei în Grecia. Întrucât situaţia nu este definitivă, doar au fost eliberaţi pe cauţiune, ori încă cercetările şi sentinţa finală nu a fost dată şi atunci în acest caz nici noi nu putem să ne pronunţăm, ci doar să menţinem această suspendare de la slujire pe un termen de un an de zile. Deci, conform statutului Bisericii Ortodoxe Române, ei un an de zile sunt suspendaţi de la slujire, pot să îndeplinească alte sarcini, să cânte la strană sau paraclisier, fie la aceeaşi biserică, fie la o altă biserică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Cristian Ştefan.
“S-a hotărât, conform legislaţiei bisericeşti, să fim opriţi de la slujire, suspendaţi, până va veni decizia finală a procesului, după care vom prelua activitatea noastră. Până atunci vom sta în parohii, vom avea acţiuni tot pe lângă biserică. S-a procedat conform legislaţiei bisericeşti. Noi nu suntem mai presus de lege, deci s-a procedat corect. Noi am ştiut din puşcărie treaba asta, că vom fi suspendaţi până la decizia finală”, a precizat preotul Emanuel Oros.
“Să ştiţi că preoţii sunt nevinovaţi şi decizia finală a instanţei din Grecia va demonstra nevinovăţia noastră. Dar până la proces avem prezumţia de nevinovăţie, nu ne poate învinovăţi absolut nimeni de nimic pentru că orice om are dreptul să fie liber. Nu poţi acuza pe un om până cât timp nu este decizia definitivă şi irevocabilă”, a adăugat preotul Marius Borhidean.
Se presupune că moaştele Sfântului Haralambie ar fi fost furate de doi enoriaşi care au plecat din România în pelerinaj în Grecia, cu un grup de 40 de persoane, printre care s-au aflat şi cei trei preoţi. Daniel Popa, Emanuel Oros şi Marius Borhidean au fost consideraţi complici, însă magistraţii eleni urmează să se pronunţe în cazul lor.

Lasa un raspuns