REPORTAJ: Povestea lui Ioan Savu din Săpânţa, poate cel mai bătrân fotograf din Maramureş

Poate cel mai  in varsta fotograf din Maramures, Ioan Savu isi aduce si acum aminte cu cea mai mare acuratete de prima sa fotografie realizata in anii 40. Pasiunea care l-a insotit mai bine de 50 de ani naste astazi nostalgii in sufletul batranelului, mai ales atunci cand priveste chipul zambitor al sotiei sale surprins de obiectivul aparatului de fotografiat, in anii tineretii. Sotia l-a parasit in urma cu trei luni de zile, trecand dupa o suferinta indelungata in lumea celor drepti, lasand in urma sa un suflet trist, dar copleşit de frumoase amintiri.
Locuieste in comuna Sapanta de pste 60 de ani. Il cunoaste toată lumea. E suficient sa intrebi de Ioan Savu, si oricine iti indica drumul pana la locuinta sa. E cunoscut ca fotograf, dar si ca palarier priceput .Si cum sa nu-l cunosti pe un om atat de special? Pe Ioan Savu l-am gasit in modesta lui casuta de lemn din comuna Sapanta. Ne-a intampinat cu un zambet binevoitor, cum rar mai iti i-e dat sa intalnesti astazi pe chipul semenilor, ravasiti de ganduri si planuri nesfarsite. Bucuros de oaspeti, ne-a  invitat sa ne asezam pe o bancuta in fata casei, dar nu inainte de a o striga pe Mariuca, catelusa lui draga, pe care o are de sapte ani.Imediat ne dam seama de relatia de profunda afectiune ce ii leaga pe cei doi. Catelusa il asculta intocmai si il rasfata cu gesturi de tandrete.
Vorbeste deschis despre viata sa, despre pasiunea vietii sale:fotografia. Prima fotografie a fost realizata in anul 1947. Nu cunoaste tehnologia moderna de astazi, a lucrat o viata intreaga cu aparatul rusesc Zenit, făcea fotografii alb negru, era prea scump filmul color , dar a fost bun in meseria lui şi fotografia cu pasiune. Era un ajutor de nadejde al Postului de Politie din Sapanta. Isi aduce aminte cu lux de amanunte de fapatele grave petrecute pe raza comunei, crime, agresiuni, cazuri la care a participat împreună cu echipa de investigaţii din cadrul Poliţiei.
A fotografiat si episoade din viata satului, zeci de fotografii cu Cimitirul Vesel, dar multe fotografii i-au fost confiscate şi arse in perioada regimului ceausist.
O parte din uriasa colectie de fotografii zace acum intr-un ladoi vechi, dintr-o incapere a casei sale. Alaturi sunt asezate cu grija cateva exemplare de aparate de fotografiat cu care a imortalizat ani din aviata lui, din viata satului si a oamenilor din satul saui. Pe pat am zarit o veche masina de scris, iar pe masa Ioan Savu mai pastreaza un expometru pe care il stapaneste si astazi cu iscusinta,ca un om care si-a iubit mult meseria.
In virtutea anilor frumosi in care umbla peste tot cu aparatul sau de fotografiat, a incercat de fata cu noi sa imortalizeze imaginea catelusei Mariuca, cu vechiul lui Zenit. "Tac, pac si fotografia e gata", spune concentrat, batranul Ioan Savu
A vrut sa transmita mai departe aceasta pasiune, sa creeze un atelier de fotografie, dar n-a avut succes. Copiii nu-si doreau sa-mbratiseze aceasta indeletnicire, mai mult poate nelasati de parinti, care nu vedeau un viitor in asta. Din pacate nici copiii sai, are o fata si un baiat nu au impartasit pasiunea batranelului.
Cu sotia a trait tare bine, „ era o femeie tare cumsecade şi de omenie. 67 de ani am trăit bine împreună , şi-acuma s-o dus", spune cu glas trist bătrânul fotograf. Totul a fost bine până când boala a cuprins trupul bietei femei.A zacut patru ani rapusa de boala, iar in ultimii doi ani de zile n-a scos nici un cuvant. Batranelul o ingrijea si statea la capataiul sau, pana acuma trei luni, cand sarmana femeie s-a stins din viata.
Fotografia a fost ca o magie in viata lui. Isi aduce aminte cu umor de un moment din viata atunci  cand a promis unui grup de  nuntasi care ieseau de la Biserica ca va reusi sa-i faca pe toti sa nu se mişte un minut, să opreasca pur şi simplu timpul în loc."Ce-mi daţi ca nunta asta să steie pe loc, să nu miste niciunul? Ei n-o stiut ce vreo io sa fac". Asa că nu i-a dat nimeni crezare, dar i-a surprins cu aparatul de fotografiat si astfel magia s-a petrecut intocmai cum a promis.
Nu mai are astăzi  nici atelierul in care developa. S-a transformat azi intr-un depozit de cereale si parca sufera, tare si-ar dori sa mai lucreze un pic, macar de dragul vremurilor bune, de alta data.
S-a nascut in Petrova, dar s-a stabilit in Sapanta dupa ce s-a casatorit. Spune ca oamenii au evoluat mult in ulimii ani, s-au mai dezghetat gratie accesului la informatie, la mass media, "mai demult erau tare inapoiati, acum aştiu mai multe, pricep mai repede oamenii, ca mai demult", recunoaşte interlocutorul nostru.
Au fost ani frumoşi, vremuri bune, mărturiseşte cu nostalgie Ioan Savu. Avea si atelier de palarii in centrul comunei. Trimitea la vanzare si cate 1000 – 2000 de palarii o data. Ah, erau vremuri bune, oftează bătrânul.Traieste chibzuit, mananca sanatos si are grija de sanatate. Nu mananca niciodata carne de porc si n-a consumat in viata lui alcool. „Eu n-am sărit peste garduri, cum  e vorba aceia. Eu mi-am pastrat viata dupa Biblie. In Biblie arata si cum sa traiesti viata, arata tot felul de invataturi, eu n-am mancat niciodata ce n-o fo bun, n-am mancat carne de porc si n-am baut alcool 91 de ani de cand sunt ”. Astazi traieste modest, dintr-o pensie mizerabila de 250 de lei, dar nu se plange, isi dramuieste fiecare banut, cum poate mai bine si-l mai ajuta si fata lui.
A venit primavara si se bucura de caldura si soare, de compania cătelusei Mariuca si de versetele pline de intelepciune din Cartea Sfanta. Priveste cu optimism. Urmeaza aratul ograzii si semanatul porumbului.