Bărbatul care a accidentat mortal o femeie pe strada Făget din Sighetu Marmației în cursul zilei de ieri s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă. Oamenii legii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul, urmând a fi luate măsuri conform legii.
Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a transmis presei un comunicat prin care informează despre producerea accidentului cu pricina. Oamenii legii au arătat că bărbatul, în vârstă de 34 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a surprins şi accidentat o femeie în vârstă de 87 de ani care, în calitate de pieton, a traversat strada fără să se asigure. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, urmând a fi propuse măsuri conform legii.
Vă reamintim că în cursul zilei de ieri, în jurul orei 12:00, femeia se întorcea de la cumpărături și la scurt timp după ce a coborât din autobuz în stația de pe strada Făget, a vrut să traverseze, însă nu s-a asigurat suficient și a fost lovită în plin de un autoturism. Martorii au povestit că aceasta ar fi sărit exact în fața mașinii, iar șoferut nu ar fi mai apucat să frâneze.
Pe o pagină de socializare, mai multe persoane s-au plâns de faptul că în zona respectivă nu există o trecere de pietoni. Aceștia au mai spus că este o zonă foarte periculoasă din acest punct de vedere și evenimente rutiere grave se produc frecvent pe strada respectivă.

Lasa un raspuns