În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) lansează campania de marcare a Zilei Mondiale fără Tutun, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile de sănătate asociate fumatului
Şi în acest an, Agenţia Naţională Antidrog se alătură campaniei de sănătate şi prevenire a riscurilor asociate consumului de tutun „Renunţi şi câştigi!”.
La nivel naţional, centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog desfăşoară, în aceste zile, activităţi de informare, educare şi conştientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun, atât în rândul elevilor, cât şi al comunităţilor locale.
„Renunţi şi câştigi!” este o campanie de promovare a sănătăţii destinată persoanelor care doresc să renunţe la fumat, iar scopul programului este îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a speranţei de viaţă prin schimbarea obiceiurilor.
Înscrierea pentru participarea în concurs a debutat la data de 1 aprilie şi se încheie azi. Cele șase săptămâni de abstinenţă de la fumat vor începe în data de 1 iunie şi se vor încheia pe 12 iulie. În acest timp, participanţii vor beneficia de consiliere online, psihologică şi medicală gratuită.
Fiecare participant care va respecta regulamentul campaniei publicat pe pagina de internet www.renuntisicastigi.ro va fi considerat câştigător şi va putea participa la tragerea la sorţi a marelui premiu, unul din cele trei premii în valoare de 1.200 euro.
Fumatul este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii publice cu care s-a confruntat lumea, omorând peste 8 milioane de persoane în fiecare an.

Lasa un raspuns