REGULI CNA: S-a aprobat decizia privind campania electorală pentru parlamentare

REGULI CNA: S-a aprobat decizia privind campania electorală pentru parlamentare

CNA a adoptat marţi Decizia privind reflectarea în audiovizual a campaniei pentru alegerile parlamentare, radiodifuzorii având obligaţia de a anunţa CNA listele emisiunilor electorale pe care le vor realiza până la 10 noiembrie, dar şi de a face publice tarifele aplicate.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a votat, marţi, 18 octombrie, în unanimitate Decizia privind regulile de desfăşurare şi reflectarea în audiovizual a campaniei electorale din anul 2016 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Proiectul de decizie a fost publicat pe site-ul CNA, unde a stat în dezbatere publică.

Potrivit votului din şedinţa de marţi, la propunerea ARCA, au fost eliminate alineatele 4 şi 5 ale articolului 4 ("La posturile private de radio şi televiziune cu acoperire naţională timpii de antenă oferiţi competitorilor electorali trebuie să fie proporţionali cu cei practicaţi de posturile publice cu acoperire naţională" şi "La posturile locale şi regionale de radio şi de televiziune private timpii de antenă oferiţi competitorilor electorali vor fi proporţionali cu numărul de candidaturi rămase definitive în aria geografică acoperită de postul respectiv, potrivit datelor comunicate public de către birourile electorale de circumscripţie din respectiva arie de acoperire"), argumentul fiind că legea electorală nu prevede aceste lucruri.

Conform Deciziei CNA, radiourile şi televiziunile private au obligaţia să comunice Consiliului Naţional al Audiovizualului implicarea lor în campanie, lista emisiunilor electorale pe care le vor realiza, precum şi intervalele de timp de difuzare a respectivelor emisiuni, până cel mai târziu în ziua de 10 noiembrie 2016, printr-o adresă, urmând ca instituţia să publice pe site (cna.ro) lista radiodifuzorilor care au notificat intenţia de reflectare a campaniei electorale.

"Tarifele pe emisiune şi pe unitate de timp ale fiecărui post privat de radio şi de televiziune vor fi făcute publice şi vor fi aceleaşi pentru toţi competitorii", se stipulează în articolul 4.

Reflectarea campaniei electorale în audiovizual începe vineri, 11 noiembrie 2016, şi se încheie în ziua de vineri, 9 decembrie 2016, ora 7:00.

Decizia adoptată marţi intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial şi va putea fi consultată şi pe site-ul CNA.

Alegerile Parlamentare din acest an vor avea loc pe 11 decembrie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.