RECOLTĂ BOGATĂ: Aproape 1.000 de sancţiuni contravenţionale date săptămâna trecută de poliţişti

RECOLTĂ BOGATĂ: Aproape 1.000 de sancţiuni contravenţionale date săptămâna trecută de poliţişti

 În perioada 26 noiembrie – 2 decembrie, poliţiştii maramureşeni au organizat 29 de acţiuni punctuale pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. De asemenea, în această perioadă s-a intervenit la peste 130 de evenimente de natură judiciară sau privind siguranţa publică şi rutieră şi au fost puse în executare 20 de mandate de  percheziţie.

Pe parcursul săptămânii trecute au fost identificate cinci persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, au fost puse în aplicare patru mandate de executare a pedepsei închisorii, a fost depistat un autoturism reclamat ca fiind furat şi a fost găsită o persoană dispărută de la domiciliu. Pentru neregulile constatate în cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 989 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri de la legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea amenzilor aplicate a fost în valoare de peste 390.000 lei.
Totodată, poliţiştii au intervenit pentru soluţionarea a 15 accidente de circulaţie produse pe drumurile publice soldate cu 16 victime. În cadrul acţiunilor desfăşurate pe drumurile publice, pe parcursul săptămânii trecute au fost constatate 13 infracţiuni rutiere, dintre care 10 de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice. Cea mai mare concentraţie de alcool a fost înregistrată de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Sarasău, care sâmbătă au oprit pentru verificări un autoturism condus în comună. Şoferul, un bărbat de 34 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1.73 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au reţinut 61 de permise de conducere şi au retras 15 certificate de înmatriculare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.